marți, 21 mai 2013

Biserica parohiei Berzunţi a primit veşmântul resfinţirii - 20 mai

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a resfinţit azi Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a parohiei Berzunţi, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău.

Constantin Ciofu

Biserica parohiei Berzunţi, Protopopiatul Oneşti a fost resfinţită azi de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit apoi Sfânta Liturghie lângă sfântul lăcaş-monument istoric. Părintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, ne-a relatat că prin slujba de resfinţire a bisericii din Berzunţi a fost încununat efortul depus în ultimii ani de pr. paroh Nicolae Cătălin Bucovineanu şi de credincioşi. "La slujba de sfinţire şi la Sfânta Liturghie au venit foarte mulţi oameni, atât din comuna Berzunţi cât şi din satele învecinate. Credincioşii din această zonă aşteptau această zi, mai ales că un eveniment precum cel de azi nu a mai avut loc din anul 1934. Pentru strădaniile dpuse, părintele paroh Nicolae Cătălin Bucovineanu a primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul distincţia de iconom stavrofor. De asemenea, au fost oferite distincţii celor care s-au implicat în restaurarea lăcaşului de închinăciune. Ne-am bucurat de un timp frumos, dar şi de cuvântul de învăţătură al Episcopului-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului", a relatat pr. protopop Constantin Alupei. Biserica parohiei Berzunţi a fost ridicată între anii 1565-1570 de Bogdan Voievod Lăpușneanu și Domnița Ruxandra. De-a lungul anilor a fost reparată de mai multe ori. Din anul 2006, sub îndrumarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, lăcaşul de închinăciune a intrat într-un proces de restaurare. "A fost schimbată astereala și s-a bătut tablă de cupru pe acoperiș, fațada s-a tencuit cu praf de piatră, iar soclul s-a realizat cu tencuială marmorată. A fost pictată în tehnica frescă de pictorul Mihai Chiuariu, s-a aurit catapeteasma și iconostasele, s-a înlocuit mobilierul vechi cu unul nou din lemn de stejar și s-a montat încălzire termică. Tot în acest timp s-a construit așezământul social-filantropic "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi altarul de vară. Fondurile necesare au fost colectate de la credincioșii din Berzunţi de către membrii Consiliului parohial. Alături de noi au mai fost Asociația "Dedeman" Bacău, Consiliul Local și Primăria Berzunţi", a spus pr. paroh Nicolae Cătălin Bucovineanu.

Niciun comentariu: