În anul 2011 parohia "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt" a început implementarea unui proiect european transfrontalier, în parteneriat cu Asociaţia Obştească "Soarta" din Republica Moldova şi cu Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi. În cadrul activităţilor pe care le presupune acest proiect, joi, 23 februarie, s-a derulat un seminar, gândit ca o prezentare a proiectului şi ca o dezbatere pe seama problematicii bătrânilor. Tematica acestei întâlniri a fost "Problematica bătrânilor imobilizaţi la domiciliu". La acest seminar au participat invitaţi de la diverse instituţii din municipiul Iaşi, de la diferite organizaţii nonguvernamentale care se ocupă cu problematica bătrânilor. Din Republica Moldova a asistat la seminar Asea Railean, preşedintele Asociaţiei Obşteşti "Soarta". "S-au prezentat paşii pe care acest proiect i-a avut în derulare. Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai partenerului din Soroca şi reprezentanţi ai partenerului din Iaşi (Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi). Au fost prezentate activităţile proiectului şi ne-am axat pe dezbateri şi discuţii legate de problematica bătrânilor imobilizaţi la domiciliu. S-au discutat subiecte legate de accesarea unor fonduri care să permită derularea unor astfel de activităţi. De asemenea, s-au abordat impedimentele care apar în cazul instituţiilor sau organizaţiilor care doresc să desfăşoare programe de îngrijire a bătrânilor la domiciliu, cum este cazul programului pe care noi îl implementăm la parohia noastră. S-a ajuns la concluzia că astfel de programe se pot derula, fiind necesar să ne implicăm în viaţa bătrânilor bolnavi sau imobilizaţi în propriile locuinţe. O altă concluzie a fost aceea că fondurile europene care sunt destinate unor astfel de programe ar trebui să fie aprobate mai repede. Birocraţia care există ar trebui îndepărtată pentru ca eficienţa să fie mai mare în cazul accesării unor astfel de fonduri", a spus pr. paroh Mihai Doroşincă, managerul proiectului.
Vârstnici îngrijiţi la domiciliu prin intermediul proiectului
Proiectul "O nouă şansă pentru bătrânii din zona transfrontalieră Iaşi - Soroca" este derulat în cadrul Programului Operaţional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013 Măsura 3.2. Sprijin pentru administraţia locală şi regională pentru societatea civilă şi comunităţi locale. Proiectul este implementat de parohia "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Iaşi, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi şi cu Asociaţia Obştească "Soarta" din Soroca, Republica Moldova. Parohia "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Iaşi oferă îngrijire la domiciliu pentru 30 de vârstnici, iar Asociaţia Obştească "Soarta", pentru 20 de bătrâni. Activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect sunt:
- măsuri pentru asigurarea igienei în locuinţă (această activitate este realizată de către cele trei îngrijitoare angajate ale parohiei);
- asigurarea unor pachete cu produse alimentare de bază;
- îngrijire medicală la domiciliu (această activitate este realizată de către medicul angajat al parohiei, care, de două ori pe lună, efectuează vizite la domiciliul beneficiarilor. Medicul este responsabil pentru monitorizarea stării de sănătate a beneficiarilor, prevenţia şi profilaxia bolilor, încurajarea adoptării unui stil de viaţă sănătos şi pentru acordarea primului ajutor în caz de nevoie);
- îngrijire socială la domiciliu, realizată de către asistentul social al parohiei (o dată la două săptămâni, acesta efectuează vizite la domiciliul beneficiarilor, oferă consiliere, ajută în depăşirea momentelor dificile şi în vederea analizării punctelor forte ale persoanelor vârstnice).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu