sâmbătă, 11 februarie 2012
Lucrările Adunării şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor
La Centrul eparhial Iaşi va avea loc astăzi şedinţa anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. Întâlnirea va avea loc în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi şi va fi precedată de Sfânta Liturghie. Slujba va fi oficiată în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba de Te Deum vor începe lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. "În cadrul acestei şedinţe se vor analiza şi se vor aproba dările de seamă privind activităţile desfăşurate de sectoarele, subunităţile, instituţiile şi fundaţiile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor. La finalul şedinţei vor fi făcute propuneri privitoare la activităţile care se vor desfăşura în anul curent în Eparhia Iaşilor", a declarat pr. Mihai Coman, secretar eparhial în cadrul Cancelariei eparhiale Iaşi. În urmă cu două zile, a avut loc, la Centrul eparhial Iaşi, şedinţa de lucru a Consiliului eparhial Iaşi, prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan. În cadrul întâlnirii au fost primite dările de seamă pentru anul 2011, întocmite de consilierii sectoarelor Centrului eparhial Iaşi în vederea întocmirii raportului anual asupra activităţii sectoarelor Administraţiei eparhiale, a instituţiilor şi fundaţiilor din Arhiepiscopia Iaşilor pentru anul 2011. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu