Programul liturgic dedicat Postului Mare se intensifică în această perioadă. Întrucât primele două zile din Postul Mare au fost aliturgice, dimineaţa au fost săvârşite Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Vecernia zilei următoare şi Obedniţa. În primele patru zile din această săptămână, credincioşii participă în fiecare seară la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, care este urmat de Pavecerniţa Mare. Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citeşte în prima săptămână din post în patru părţi. "Această primă săptămână din Postul Sfintelor Paşti se numeşte şi "Săptămâna Mare" întrucât are rânduieli speciale. Începând de luni şi până joi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi este citit în patru părţi Canonul Sfântului Andrei Criteanul. În fiecare dimineaţă de la ora 6:30 se oficiază Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile (I, III, VI şi IX), Obedniţa şi Vecernia din ziua următoare. Primele două zile din acest post au fost aliturgice, întrucât s-a ajunat. Ajunarea prevede ca fiecare dintre noi să postească", a spus arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi.
Prezenţe arhiereşti la slujbele din Catedrala mitropolitană - Iaşi
Astăzi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi va fi oficiată, pentru prima dată în acest post, Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. După cum ne-a relatat arhim. Dosoftei Şcheul, această slujbă va fi oficiată în continuarea Vecerniei. Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se oficiază împreună cu Vecernia de a doua zi, iar în cadrul ei nu există momentul Epiclezei, pentru că Sfintele Daruri s-au sfinţit în duminica precedentă, atunci când s-a sfinţit un al doilea Agneţ. În această seară de la ora 16:00 vor fi oficiate a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul şi Pavecerniţa Mare. Vineri, 2 februarie, de la ora 15:45, Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sâmbătă, 3 martie, la Catedrala mitropolitană din Iaşi se va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în Duminica Ortodoxiei (4 martie) se va săvârşi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. "În miercurile şi vinerile din săptămânile a II-a, a III-a şi a IV-a din Postul Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite va fi oficiată la Catedrala mitropolitană din Iaşi de la ora 15:45. În săptămâna a V-a din Postul Mare, întrucât avem Denia Canonului celui Mare (miercuri) şi Denia Acatistului Bunei Vestiri (vineri), Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul se va oficia dimineaţa de la ora 9:00. În primele trei zile din Săptămâna Patimilor, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se va săvârşi dimineaţa, întrucât de la ora 18:00 se va oficia slujba Deniei", a explicat arhim. Dosoftei Şcheul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu