Schitul Pocrov este o aşezare monahală cu o veche tradiţie pustnicească. Ctitorul acestei aşezări monahale, Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, a fost mai întâi stareţ la Mănăstirea Neamţ. Dorind o viaţă mai retrasă, s-a îndreptat spre pădurile din preajma Mănăstirii Neamţ, înfiinţând Schitul Pocrov în anul 1714. La Schitul Pocrov se ajunge pe traseul de la Mănăstirea Neamţ, fiind situat la o distanţă de 3,5 kilometri de ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. În vechime, călugării care erau retraşi în pădure se întâlneau duminica şi în sărbători pentru a sluji Sfânta Liturghie. În prezent, programul liturgic cuprinde Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte zilnic, iar seara se oficiază Vecernia, Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I. În urma incendiului din 30 noiembrie a anului trecut, multe din odoarele schitului nu s-au mai păstrat.
În biserica mare se află o raclă ce adăposteşte părticele din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre: ale Sfântului Antipa de la Calapodeşti (primite ca binecuvântare de la Mănăstirea Valaam din Rusia), ale Sfintelor Evdochia, Daria şi Maria (sfinte din Rusia care au murit în perioada comunistă). "Anul trecut în urma unui incendiu a ars casa egumenească în care era paraclisul de iarnă, câteva chilii, bucătăria şi alte anexe. Până în prezent s-a ridicat o casă cu trapeză şi câteva chilii. Deocamdată lucrăm la un proiect pentru noua casă care va cuprinde paraclisul de iarnă, chiliile şi trapeza schitului", a spus ierom. Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov.
Hram aşezat de Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin
Programul liturgic dedicat hramului Schitului Pocrov va începe mâine seară cu slujba Privegherii şi va continua sâmbătă, 1 octombrie, cu Agheazma mică, Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie. "Sărbătoarea Pocrovului, cum este numită în popor, este un hram deosebit în zona Neamţului pentru că în vechime doar acest schit era închinat Acoperământului Maicii Domnului, fiind aşezat de Sfântul Ierarh Pahomie. Această sărbătoare este cinstită în mod deosebit în lumea slavă. Sfântul Pahomie a aşezat acest hram al Pocrovului pentru că era sărbătoarea preferată a Sfântului Dimitrie al Rostovului (noul Gură de Aur al pământului rusesc). În vechime, pelerinii urcau la Schitul Pocrov pe cărările din satele Leghin sau Pipirig. Acum oamenii preferă drumul de acces de la Mănăstirea Neamţ. Pentru agapa frăţească din ziua hramului contribuie creştinii din zona Fălticeniului, mai ales pr. Petru Irimescu din Rădăşeni. Cu acest prilej invităm pe toţi credincioşii să participe la sărbătoarea închinată Acoperământului Maicii Domnului de la Schitul Pocrov", a adăugat ierom. Ambrozie Ghinescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu