miercuri, 7 septembrie 2011
Pelerinaj pentru 100 de copii şi tineri, în Bucovina
Copiii şi tinerii care s-au implicat în proiectul educaţional "Şcoala de vară - muzica bisericească psaltică pentru toate vârstele", derulat la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Botoşani, au mers ieri într-un pelerinaj în Bucovina. Au fost vizitate mănăstirile: Dragomirna, Bogdana, Putna, Suceviţa, Arbore, Humor, Voroneţ şi Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Pelerinajul s-a derulat sub îndrumarea părintelui paroh Petru Fercal, a profesorilor de religie Mariana Marcela Fortoeş şi Nicoleta Herţanu, precum şi a altor voluntari. "Participanţii la această excursie s-au întors cu bucurii duhovniceşti. Nădăjduim că ei se vor strădui să se implice în misiunea Bisericii şi vor conştientiza şi pe alţi tineri că este atât de util şi frumos să te implici activ atunci când Biserica te cheamă. Mulţumim tuturor sponsorilor care au contribuit la realizarea acestui pelerinaj", a spus pr. paroh Petru Fercal.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu