Paraclisul cu hramurile "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" şi "Naşterea Maicii Domnului", aflat în cimitirul localităţii Pojorâta, din judeţul Suceava a fost sfinţit duminică, 4 septembrie de Înalt Preasfinţitul Pimen. La slujba de sfinţire au participat preoţi de la mai multe parohii ale Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, dar şi sute de credincioşi. Programul liturgic dedicat acestui eveniment religios a continuat cu Parastasul pentru toţi cei care odihnesc în cimitirul satului. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Înalt Preasfinţitul Pimen a remarcat că noul sfânt lăcaş a fost ridicat cu multă jertfă "prin dragostea enoriaşilor", apreciind implicarea domnului Ioan Bogdan Codreanu, primarul comunei Pojorâta. "Unirea dintre oameni pentru cele sfinte este sfântă şi firească. Cimitirul este un loc sfânt, este locul unde ne odihnim pentru nădejdea vieţii veşniceşti a Învierii. Avem îndatorirea creştinească să nu uităm de părinţii, moşii şi strămoşii noştri. Trebuie să ne aducem aminte de numele, faptele şi pilda vieţii lor, cinstindu-i prin rugăciune şi prin faptele de milostenie în numele lor. Este firesc ca în mijlocul unui cimitir să fie ridicat un paraclis. Acest sfânt lăcaş arată că într-adevăr oamenii din Bucovina sunt gospodari şi credincioşi. Zestrea cea mai mare pentru noi este credinţa strămoşească. Dacă avem această credinţă, ea cuprinde şi dragostea noastră creştinească de a ajuta pe cei aflaţi în nevoi. Credinţa strămoşească ne păstrează în unitatea Duhului Sfânt. Cei care se odihnesc şi aşteaptă învierea morţii şi viaţa veacului ce va să fie ne unesc prin rugăciunile lor şi prin rugăciunile noastre pe care le facem pentru ei. Rog pe Bunul Dumnezeu ca jertfa pe care aţi închinat-o cu toţii ridicării acestui paraclis să fie bine-primită în Împărăţia lui Dumnezeu", a spus IPS Pimen. Părintele Dumitru Beşliu, parohul parohiei Pojorâta II, a mulţumit Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor pentru că a binecuvântat paraclisul construit "pentru a împrospăta comuniunea cu cei dragi ai noştri plecaţi în lumea veşniciei". "Pe acest loc a fost ridicată prima biserică din localitatea Pojorâta, donată în anul 1875 comunităţii parohiei Plăvălari-Udeşti, judeţul Suceava. În anul 1997, sfântul lăcaş a fost donat parohiei Mereni-Plopeni din judeţul Suceava. Credincioşii din această localitate şi-au manifestat dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de cei plecaţi la Domnul, faţă de cei care nu ar fi putut să ridice un sfânt lăcaş", a amintit pr. Dumitru Beşliu, care a mulţumit tuturor celor care au sprijinit construcţia sfântului lăcaş.
marți, 6 septembrie 2011
„Credinţa strămoşească ne păstrează în unitatea Duhului Sfânt“
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit duminică seara Paraclisul cu hramurile "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" şi "Naşterea Maicii Domnului" din localitatea Pojorâta, judeţul Suceava. Sfântul lăcaş a fost ridicat anul acesta prin osârdia preoţilor din parohiile Pojorâta II, Pojorâta I, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a autorităţilor locale şi a enoriaşilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu