Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit ieri casa socială a parohiei "Sfântul Ierarh Nicolae" - Prisăcani, Protopopiatul Hârlău, a cărei construcţie s-a realizat în vara acestui an. Programul liturgic a început la ora 10:00, când a sosit din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Apoi s-au săvârşit slujba Aghezmei mici şi Taina Sfântului Maslu. "Înalt Preasfinţitul Teofan a ajuns în parohia noastră la ora 13:30, fiind întâmpinat cu bucurie de credincioşii parohiei. După sfinţirea casei de prăznuire, Înalt Preasfinţia Sa a acordat distincţii de vrednicie tuturor celor care au contribuit de-a lungul timpului la lucrările de construcţie din parohia noastră", a spus pr. paroh Gabriel Ţifrea, care a primit rangul de iconom. În ultimii ani a fost renovat interiorul Bisericii "Sfântul Ierarh Nicolae", monument istoric datat în anul 1659, pictându-se scena Adormirii Maicii Domnului, scena Învierii Domnului, scena Naşterii Mântuitorului, iar în sfântul altar, Maica Domnului.
În parohia Prisăcani va fi implementat un proiect cu finanţare europeană care cuprinde pictarea interiorului bisericii, precum şi renovarea acesteia. "Ziua aceasta (n.r. ieri) va rămâne în istoria parohiei noastre. Pentru prima dată parohia noastră primeşte binecuvântare de la Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Pentru prima dată în parohia noastră ajung moaştele unui sfânt. Ziua de astăzi (n.r. ieri) a fost deosebită şi unică", a mărturisit pr. paroh Gabriel Ţifrea.
410 ani de la prima menţiune documentară a satului Cuci
Credincioşii din parohia Cuci, Protopopiatul Roman, au avut ieri bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. După ce în ultimii ani la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a acestei parohii s-au realizat ample lucrări de reabilitare, s-a rânduit ca lăcaşul de cult să fie resfinţit. Cu acest prilej a fost sfinţit şi aşezământul social-filantropic, ocrotit de Sfântul Dionisie Exiguul, ridicat în ultimii trei ani, prin grija părintelui paroh Constantin Carp, susţinut de enoriaşi. După cum a relatat pentru Radio TRINITAS pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului, la acest eveniment au participat câteva sute de credincioşi, care au asistat după Sfânta Liturghie şi la slujba de binecuvântare a lucrărilor şi la Te Deumul pentru începutul anului bisericesc. "Au fost citite rugăciuni speciale de binecuvântare pentru copiii din parohia Cuci care vor începe în curând anul şcolar. În cuvântul adresat celor prezenţi, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a vorbit despre semnificaţia anului bisericesc, care a început ieri, şi importanţa lui în viaţa Bisericii. La final, PS Ioachim Băcăuanul a acordat diplome de vrednicie celor care s-au implicat în susţinerea lucrărilor derulate la complexul bisericesc al parohiei Cuci", a spus pr. Constantin Gherasim. La evenimentul religios de ieri a participat şi pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, care a menţionat faptul că ieri au fost sărbătoriţi 410 ani de la prima menţiune documentară a satului Cuci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu