Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Iaşi a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan şi s-a bucurat de participarea reprezentanţilor Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, ai protopopiatelor Iaşi 1, Iaşi 2, Paşcani şi Hârlău, precum şi de prezenţa profesorilor de religie din judeţul Iaşi. IPS Părinte Mitropolit Teofan a subliniat în cuvântul de deschidere importanţa pe care o are viaţa duhovnicească a profesorului de religie. "Profesorul de religie este chemat să lucreze cu ceea ce este mai frumos, mai luminos, mai strălucitor în copil, cu sufletul acestuia. Cuvintele pe care profesorii le folosesc în timpul orelor sunt mai convingătoare dacă sunt rostite de un profesor care trăieşte credinţa în intimitatea lui cea mai adâncă", a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a apreciat apoi activitatea pe care profesorii de religie o depun la catedră. "Fiecare dintre cei care predau religia are şansa de a-L face cunoscut pe Dumnezeu. Profesorii de religie se întâlnesc o oră pe săptămână cu aproape toţi copiii din judeţ. Prin educaţia religioasă care se face la şcoală, copiii pot aprinde flacăra credinţei şi în sufletul părinţilor lor", a explicat IPS Teofan, care i-a încurajat pe toţi cei care lucrează ca profesori de religie, arătând jertfa depusă pe altarul şcolii prin sădirea necontenită a cuvântului lui Dumnezeu în sufletul copiilor, membrii Bisericii de azi şi de mâine.
Profesorii de religie cu activităţi deosebite, premiaţi de IPS Teofan
Prof. Liliana Romaniuc, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, a subliniat legătura care există între educaţia creştină şi valoarea ei contemporană, aşa cum poate fi ea percepută. "Într-o societate a cunoaşterii, copilul trebuie să aibă modele, care sunt oferite în special de educatori, de cei care îi învaţă. Profesorul de religie trebuie să fie unul dintre cei mai luminoşi şi mai pilduitori în acest sens", a afirmat prof. Liliana Romaniuc. În continuare, inspectorul general al ISJ Iaşi a prezentat câteva date statistice cu privire la situaţia învăţământului românesc contemporan. "Pentru îmbunătăţirea acestei situaţii o contribuţie o au şi profesorii de religie, care îi pot ajuta pe copii nu doar în cunoaşterea propriei credinţe, cât mai ales să fie oameni care să respecte adevăratele valori", a adăugat prof. Liliana Romaniuc. A urmat premierea profesorilor de religie care au avut activităţi ample. IPS Teofan le-a oferit un premiu şi o carte de rugăciuni, dorind astfel să-i încurajeze şi să-i motiveze pentru ca şi profesorii, la rândul lor, să dăruiască dragostea şi experienţa lor elevilor pe care îi educă. Pr. prof. Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, a prezentat raportul de activitate pentru anul şcolar 2010-2011. Raportul a surprins, pe lângă obiectivele stabilite la nivel naţional şi local pentru disciplina religie, câteva opţiuni strategice propuse la începutul anului şcolar trecut, documentele care au reglementat activitatea didactică la disciplina religie. S-a prezentat managementul resurselor umane şi dezvoltarea profesională. Raportul a evidenţiat apoi măsura în care se poate promova şi susţine performanţa în educaţie şi prin ce activităţi se realizează acest lucru. S-a amintit că în anul şcolar trecut peste 90% din profesorii de religie din judeţul Iaşi au fost calificaţi, ceea ce înseamnă că există cadre didactice foarte bine pregătite.
Bilanţ al activităţilor şi proiecte de viitor
În cadrul aceluiaşi raport, au fost expuse activităţile reprezentative ale profesorilor de religie din judeţul Iaşi: organizarea de simpozioane (secţiunea interjudeţeană de comunicări ştiinţifice a profesorilor de ştiinţe socio-umane de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, Simpozionul naţional "Anul omagial al Tainei Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii" ş.a.), dezvoltarea profesională (cercurile pedagogice unde s-au susţinut activităţi), participarea la olimpiadele judeţene (premiile de la Olimpiada Naţională de Religie şi de la alte concursuri naţionale), tabere tematice (Tabăra "Sfântul Apostol Luca" de la Mănăstirea Lacuri, organizată de Protopopiatul Hârlău, Tabăra de apicultură "Sfântul Ambrozie", organizată în parohia Mălăieşti, Protopopiatul Hârlău), activităţi extracurriculare (concursul "Sfânta Cuvioasă Parascheva", concursul "Religia între ştiinţă şi artă", "Sfinţii, prietenii şi ocrotitorii copiilor", "Sărbătoarea Paştilor la români" ş.a.), activităţile de voluntariat în parteneriat cu diferite ONG-uri, activităţi derulate în parteneriat cu parohii, reviste şcolare de religie (revista "Lumina credinţei" a Colegiului Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi, revista "Alfa şi omega" a Colegiului Naţional "Costache Negruzzi" din Iaşi ş.a.). Protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, a vorbit, printre altele, despre necesitatea editării unei reviste a profesorilor de religie care să reunească articole rezultate din experienţa de predare, să promoveze reuşitele şi care să facă mai clare viziunea şi valorile călăuzitoare ale disciplinei. În încheiere, protos. Hrisostom Rădăşanu i-a îndemnat pe dascăli să lărgească aria educaţiei religioase şi în cadrul non-formal, lucru care se poate realiza cel mai uşor printr-o legătură cât mai strânsă cu biserica parohială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu