vineri, 29 aprilie 2011
Concursul Naţional de Creaţie „Copilul în familie“, la Săveni
La sediul Protopopiatului Săveni a avut loc ieri prima etapă a Concursului Naţional de Creaţie "Copilul în familie". Au fost prezenţi nouă copii, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, care au prezentat creaţii proprii cu tema "Botezul meu". Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: una literară şi una artistică. La secţiunea literară au fost prezentate lucrări despre modul în care se reflectă în viaţa copilului evenimentul major reprezentat de propriul botez, iar la secţiunea artistică creaţiile legate de botez au reprodus în mare parte Botezul Domnului, sub amprenta personală a autorului. "La final, pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, a premiat cele mai bune lucrări, iar toţi copiii au primit câte o diplomă de participare şi pachete cuprinzând icoane, cărţi cu tematică religioasă şi dulciuri", a declarat Simona Curcudel, referent în cadrul Protopopiatului Săveni. Premiile au fost oferite astfel: secţiunea literară - premiul I: Georgiana Iuliana Zoiţanu, 12 ani, clasa a V-a, parohia Zoiţani; premiul al II-lea: Iustina Mănăstireanu, 15 ani, clasa a VIII-a, parohia Miron Costin; premiul al III-lea: Mariana Pădurariu, 14 ani, clasa a VII-a, parohia Zoiţani; premiul special: Andreea Nemiţanu, 14 ani, clasa a VIII-a, parohia Tudor Vladimirescu; secţiunea artistică - premiul I: Mariana Pădurariu, 14 ani, clasa a VII-a, parohia Zoiţani; premiul al II-lea: Oniciuc Maria Lavinia, clasa a VII-a, parohia Miron Costin; premiul al III-lea: Raluca Nemiţanu, 14 ani, clasa a VIII-a, parohia Tudor Vladimirescu; premiul special: Silviu Nemiţanu, clasa a VII-a, parohia Tudor Vladimirescu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Ma numesc Oniciuc Lavinia Maria si ma bucur foarte mult ca am participat la acest concurs .Data viitoare voi lua premiul I.Multumesc Preotului Paroh Dumitras Cristian pentru ca m-a indrumat !
Trimiteți un comentariu