Sute de vasluieni, autorităţi locale şi rude ale părintelui centenar au mulţumit ieri prin rugăciune lui Dumnezeu, în Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Vaslui, pentru binecuvântările revărsate asupra pr. Constantin Burduja. După cum a relatat pentru Radio TRINITAS pr. paroh Ionel Darie, cu acest prilej au fost oficiate Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi un Te Deum. La finalul slujbei, părintele Constantin Burduja a adresat celor prezenţi un cuvânt în care a comparat viaţa Sfinţiei Sale cu o scară. "Drumul omului în viaţă este ca o scară care pleacă de la pământ la cer. Omul trebuie să se străduiască să ajungă acolo. El poate ajunge păstrând învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Creştinul întâlneşte piedici, pentru că vrăjmaşul nu stă degeaba. Omul urcă şi se poticneşte, iar pentru a merge mai departe are nevoie de rugăciune. Mântuitorul ne spune că celui care se roagă toate îi sunt cu putinţă prin credinţă şi prin împlinirea voii lui Dumnezeu. Când omul nu mai poate, vine harul lui Dumnezeu şi îl ajută. Rugăciunea, credinţa, milostenia, dragostea de Dumnezeu şi faţă de aproapele sunt mijloace care ne sprijină", a afirmat pr. Constantin Burduja, care a mărturisit încercările pe care le-a avut de înfruntat de-a lungul vremii.
Rugăciunea şi credinţa l-au scos din greutăţi
"Aşa am parcurs şi eu cu voia lui Dumnezeu treaptă cu treaptă, an cu an, până am ajuns la acest vârf de munte, la 100 de ani. Slăvit să fie numele Domnului de acum şi până în veac! Privesc în vale de pe acest munte şi văd toate poticnelile, poate căderile, poate ridicările pe care m-a învrednicit Dumnezeu să le am. Am trecut prin ani grei, dureri mari şi suferinţă multă, necazuri începând din copilărie", a mărturisit pr. Constantin Burduja, care a continuat să povestească despre felul în care a trăit familia sa cele două războaie mondiale. Preotul Constantin Burduja a mai povestit cum mergea de mic copil cu mama sa şi cu fraţii săi la biserică, visul părinţilor Sfinţiei Sale fiind acela de a-l vedea slujitor al sfântului altar. "Cu mila Domnului am păstrat credinţa neclintită. Am săvârşit Sfintele Taine spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea poporului. Dar a venit şi o mare încercare: închisoarea. Cinci ani de zile am stat în iadul de la Jilava şi de la Aiud. Din aceste greutăţi m-a scos rugăciunea şi credinţa. Aşa cum Mântuitorul l-a ridicat pe Sfântul Petru din valurile mării, aşa m-a ridicat Dumnezeu şi m-a scos", a mărturisit pr. paroh Constantin Burduja. Părintele Constantin Burduja s-a născut pe 6 aprilie 1911 în comuna Mironeasa din judeţul Iaşi. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Huşi şi Facultatea de Teologie de la Cernăuţi. Prima parohie în care a slujit a fost Pribeşti, iar ultima, Deleni, din Vaslui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu