vineri, 22 aprilie 2011

Slujbe arhiereşti în două biserici ieşene

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat miercuri seara slujba Deniei în Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Moara de Vânt, Protopopiatul Iaşi 2. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. paroh Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a amintit de gestul de smerenie al Mântuitorului Hristos, care a spălat picioarele ucenicilor Săi şi de iubirea pe care Domnul Iisus a arătat-o trei ani şi şase luni faţă de ucenicii lui dar şi faţă de Iuda, cel care L-a vândut pe Mântuitorul. Ieri dimineaţă, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica “Sfântul Apostol Toma” din cartierul ieşean “Alexandru cel Bun”. Peste 100 de credincioşi de toate vârstele s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos în cadrul acestei slujbe. În predica de la finalul slujbei, IPS Teofan a explicat semnificaţiile Evangheliei şi Apostolului rânduite pentru Joia Mare. În acelaşi timp, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-a exprimat nădejdea înaintea lui Dumnezeu ca lumina Învierii să cuprindă pe preoţii slujitori şi enoriaşii parohiei “Sfântul Apostol Toma”. (stire)

Niciun comentariu: