Corul misionar „Învierea“ al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi a participat duminică, 1 noiembrie 2009, la slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie“ din parohia Ciocârleşti, Protopopiatul Iaşi 2. Oamenii i-au primit pe tinerii ascoreni cu multă bucurie. Corul „Învierea“, format din 20 de membri, dirijat de Alexandru Popov, a oferit răspunsurile liturgice la strana Bisericii „Sf. M. Mc. Dimitrie“, Ciocârleşti. „Participarea noastră la Sfânta Liturghie în parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor va continua şi în perioada următoare, mai ales în comunităţile unde sunt mai puţine familii. Vrem să arătăm astfel că Biserica Ortodoxă este o Biserică vie, în care oamenii îşi folosesc calităţile pe care Dumnezeu li le-a lăsat. Oamenii au rămas surprinşi de faptul că încă mai există tineri care încearcă să-L slăvească pe Dumnezeu“, a declarat Marius Pavel, preşedintele ASCOR, filiala Iaşi.
Tot duminică, un grup de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi a participat la slujba Utreniei şi cea a Sfintei Liturghii pentru a oferi răspunsurile la strană în Biserica „Sf. Arhangheli“ a parohiei Scoposeni, Protopopiatul Iaşi 2. Tinerii seminarişti, dirijaţi de prof. Mihai Ursache, au vrut ca prin prezenţa lor la aceste slujbe să le facă o bucurie credincioşilor din această parohie. „Pe lângă activitatea didactică pe care o desfăşurăm la seminar, am dorit să facem misiune într-o parohie în care oamenii s-au bucurat foarte mult de prezenţa noastră“, a spus prof. Mihai Ursache.
La iniţiativa Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Bacău, căminele studenţeşti ale Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău au fost sfinţite ieri de către un sobor de preoţi băcăuani. După ce a fost oficiată slujba Aghezmei mici, preoţii au stropit camerele de cămin cu apă sfinţită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu