joi, 26 noiembrie 2009
Activitate misionară a Corului preoţilor din Protopopiatul Oneşti
Corul „Ierotheos“ al Protopopiatului Oneşti, condus de pr. Adrian Ţopa, va începe astăzi un turneu în care va oferi răspunsurile la Sfintele Liturghii în mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, dar şi la Catedrala patriarhală din Bucureşti. Astăzi preoţii vor da răspunsurile liturgice la Biserica „Sf. Nicolae“ din Oneşti, iar miercuri, 25 noiembrie 2009, se vor afla la parohia Mănăstirea Caşin II, unde PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie cu prilejul Simpozionului „Imnele iubirii dumnezeieşti ale Sf. Simeon Noul Teolog - 1.000 de ani de la compunerea lor“. Duminică, 29 noiembrie, Corul „Ierotheos“ va fi prezent la slujba Vecerniei din parohia Cornăţel, Protopopiatul Oneşti, iar pe 30 noiembrie şi pe 1 decembrie se va afla la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ. Pe 3 decembrie, corul Protopopiatului Oneşti va da răspunsurile liturgice la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ din Oneşti, iar pe 4 decembrie va fi prezent la Biserica „Sf. Varvara“ din Salina Tg. Ocna. Pe 7 decembrie, Corul „Ierotheos“ va da răspunsurile la strană în Catedrala „Pogorârea Sf. Duh“ din Oneşti, iar pe 10 decembrie - la Catedrala patriarhală din Bucureşti, urmând ca pe 13 decembrie să susţină un concert de colinde la Casa de Cultură din Oneşti. Ultima slujbă misionară la care vor participa preoţii Corului „Ierotheos“ va avea loc în parohia Crucea de Piatră din Protopopiatul Oneşti. La finalul slujbelor, preoţii vor susţine un concert de colinde. „Aceste participări la slujbele Sfintei Liturghii şi intonarea de colinde au menirea de a-i pregăti pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Vrem să le oferim oamenilor un dar duhovnicesc, pentru ca, împreună, să gustăm din mireasma duhovnicească a colindelor“, a declarat pr. Constantin Alupei, protopop de Oneşti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu