La Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ va avea loc, în perioada 27-28 noiembrie 2009, Simpozionul „Decretul nr. 410/1959 - Moment de oprimare a monahismului românesc“. Astăzi, la Mănăstirea Secu, va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Lucrările simpozionului vor începe la ora 9:00 prin cuvântul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan şi prin mesajul domnului Adrian Lemeni, secretar de stat pentru Culte. Moderatorul acestei întruniri va fi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Începând cu ora 9:30, vor fi susţinute comunicări de către preoţi, profesori din Iaşi, Bucureşti şi Neamţ. Mâine, de la ora 4:00, la Secu va fi săvârşită slujba Miezonopticii, a Utreniei şi a Ceasurilor, iar de la ora 6:30 - Sfânta Liturghie, la finalul căreia va fi oficiat un parastas pentru monahii români plecaţi la Domnul. Lucrările Sinaxei cu stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Iaşilor vor începe la ora 9:30 ,prin cuvântul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan şi prin susţinerea referatului „Decretul 410 - dramă a mănăstirilor din Moldova“ de către arhim. Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.
vineri, 27 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu