Biserica mare a Mănăstirii Neamţ, cu hramurile „Înălţarea Domnului“, „Pogorârea Sfântului Duh“ şi „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ“, a îmbrăcat pentru a treia oară în acest an straie de sărbătoare. Clopotele uneia dintre cele mai vechi vetre monahale din ţinutul Neamţului i-a chemat pe călugări şi pelerini la rugăciune încă de sâmbătă seara, când a avut loc slujba Privegherii închinate celui care a reînnoit viaţa monahală din Moldova ultimei părţi de veac XVIII. Programul liturgic a continuat ieri-dimineaţă cu slujba Ceasurilor şi cu Acatistul Sfântului Cuvios. După ce şi-au întâmpinat Arhipăstorul, credincioşii s-au închinat la moaştele Sfântului Necunoscut, precum şi la mormântul Sfântului Paisie Velicicovski, din Biserica „Înălţarea Domnului“ a Mănăstirii Neamţ.
Modelul de sfinţenie al Sfântului Paisie
Credincioşii s-au rugat apoi în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de 15 preoţi şi diaconi din care a făcut parte şi protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi arhim. Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Răspunsurile la strană au fost date de elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, care au înfrumuseţat prin glasurile lor slujba arhierească oficiată ieri la una dintre cele mai reprezentative ctitorii ale Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. După slujba Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a XXV-a după Rusalii. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a explicat cum poate creştinul să fie viu, pornind de la răspunsul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a dat legiuitorului: „Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu“. „Pentru a-L mărturisi pe Hristos Domnul şi a vieţui în conformitate cu această mărturisire, Sf. Ap. Pavel ne spune că omul este chemat să aibă şapte lucruri: smerenie, blândeţe, îndelungă răbdare, îngăduinţă, iubire, unitate şi pace. Prin dobândirea acestor şapte veşminte, omul poate deveni fiinţă vie“, a explicat IPS Teofan, care a continuat făcând referire la viaţa „curată şi sfântă“ a Sfântului Paisie de la Neamţ. „Sfântul Paisie a întrunit într-o singură fiinţă pe rugătorul, postitorul, organizatorul de mănăstiri, traducătorul, scriitorul, propovăduitorul, duhovnicul“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Arhim. Benedict, stareţul Mănăstirii Neamţ, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan şi credincioşilor pentru prezenţă, amintind în acelaşi timp faptul că Sf. Paisie, deşi s-a născut în Ucraina de astăzi, „a căutat pe Dumnezeu mai întâi în ţinuturile Moldovei“, mulţi dintre ucenicii Sfântului Paisie fiind trecuţi, şi ei, în calendarul Bisericii noastre, ca urmare a vieţii lor sfinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu