În deschiderea momentului festiv care a avut loc în noul sediu al Radio Iaşi, dr. Nicolae Tomescu, redactor-şef al postului Radio Iaşi, a mulţumit tuturor invitaţilor pentru prezenţă, urmând ca, mai apoi, Andrei Dimitriu, fost director al Radiodifuziunii Române, cel care a pus bazele noului sediu al Radio Iaşi, să amintească faptul că în urmă cu opt ani au început lucrările pentru clădirea în care vor lucra peste 100 de salariaţi. Andrei Dimitriu a remarcat performanţele editoriale ale angajaţilor redacţiei Radio Iaşi şi le-a oferit medalia de aur şi diploma de onoare, pe care domnia sa le-a primit cu prilejul aniversării a 60 de ani de la realizarea primei emisiuni a postului Radio Iaşi. Maria Ţoghină, preşedinte-director general al Radiodifuziunii Române, a apreciat munca angajaţilor de la Radio Iaşi, care s-au străduit de-a lungul timpului să emită pe o arie teritorială cât mai mare şi pentru a informa cât mai corect populaţia, evidenţiind sprijinul pe care autorităţile locale şi centrale l-au acordat la ridicarea noului sediu.
PS Corneliu, Episcopul Huşilor, în calitate de delegat al Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a apreciat munca deosebită pe care o desfăşoară echipa Radio Iaşi „în a aduce informaţia utilă în casele oamenilor“. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a transmis binecuvântarea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, remarcând faptul că Radio Iaşi este un „radio echilibrat, cultural, responsabil, care, împreună cu Radiodifuziunea Română, rămân factori de cultură într-o societate bulversată“.
La acest eveniment au fost prezenţi şi pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar din partea postului Radio TRINITAS al Patriarhiei Române a fost prezent pr. Bogdan Ţifrea, redactor-şef al Radio TRINITAS, redacţia Iaşi.
Slujbele religioase, transmise în duminici şi sărbători
Colaborarea dintre Radio Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a constat, în ultimii ani, în realizarea, săptămânal, a unei emisiuni de spiritualitate şi în transmisia slujbei Sfintei Liturghii în fiecare duminică, de obicei de la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Sfânta Liturghie a mai fost transmisă de Radio Iaşi şi de la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, Catedrala arhiepiscopală din Roman sau Catedrala episcopală din Huşi. Atunci când au existat solicitări din partea mănăstirilor, slujbele de hram au fost transmise în direct la unul dintre cele mai ascultate posturi de radio din Moldova. În ultima perioadă, în intervalul orar 10:00-11:00, ascultătorii Radio Iaşi au putut audia slujba Sfintei Liturghii şi în zilele de sărbătoare din timpul săptămânii. „Primim foarte multe scrisori, foarte multe mesaje prin internet sau prin telefon de la ascultători, în care ni se mulţumeşte pentru faptul că transmitem Sfânta Liturghie. Aceste mesaje vin mai ales din partea credincioşilor care nu pot veni la biserică din binecuvântate pricini“, a declarat Bogdan Neculau, realizatorul emisiunilor de viaţă spirituală.
Radio Iaşi este parte componentă a Radiodifuziunii Române, purtând la început (1941) numele de „Radio Moldova“. Radio Iaşi funcţionează ca studio teritorial din anul 1956. Între 1984 şi 22 decembrie 1989, regimul Ceauşescu i-a anulat dreptul de a emite, soartă pe care au avut-o şi celelalte posturi teritoriale. Postul Radio Iaşi se adresează locuitorilor din judeţele: Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Vrancea, din Republica Moldova şi Ucraina, dar şi ascultătorilor de pe internet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu