Indiferentismul, apostazia zilelor noastre

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi şi Liga Studenţilor Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi au organizat joi, 5 noiembrie 2009, în Amfiteatrul A1 al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, conferinţa cu tema: „Românul, între creştinismul dreptslăvitor şi apostazie“. Conferinţa a fost susţinută de protos. Nicodim Petre, secretar al Cabinetului mitropolitan.

În prima parte a alocuţiunii, protos. Nicodim Petre a definit apostazia (apo^stasia â îndepărtare de o poziţie), explicând în acelaşi timp terminologia cuvântului „dreptslăvitor“, urmând ca apoi să arate care este legătura între Ortodoxie şi poporul român. „Românul, până târziu, în Evul Mediu, a fost ortodox. Dacă spuneai «român» spuneai ortodox, iar dacă spuneai «ortodox», implicit spuneai şi «român». Românul a fost ortodox încă din cele mai vechi timpuri, iar toponimia multor localităţi, râuri, pârâuri, poieni arată că spaţiul românesc a fost impregnat de Ortodoxie. În Dobrogea găsim Peştera «Sf. Andrei», Peştera «Sf. Ioan Casian», la noi, în Moldova - Piciorul Crucii, Poiana «Sf. Atanasie» ş.a. Apostazia, îndepărtarea de Ortodoxie, există din cele mai vechi timpuri. Ştim de sectele care au apărut în vremea Sf. Ap. Pavel şi, apoi, de cele din primele secole. Începând din sec. XIX-lea, în România au început să apară neoprotestanţii. În Transilvania, ştim că intră, pe la 1529, luteranii, şi apoi, calvinii. În Moldova, Ortodoxia s-a conservat cel mai bine pentru că s-a luat poziţie împotriva lor prin apariţia unor pravile. Pictura exterioară de la o parte din mănăstirile bucovinene este, după unele interpretări, o replică la influenţa protestantă care excludea icoana. Prin pictarea icoanei pe pereţii exteriori s-a dorit şi mai mult punctarea Ortodoxiei. Cei de o altă credinţă încercau să vină cu inovaţii în ceea ce pentru noi era mântuitor, adică Ortodoxia. În Evul Mediu, se ştie că oamenii aveau doar două griji: apărarea pământului şi apărarea credinţei. Pământul era preluat precum credinţa, prin predanie. Predania sau Tradiţia (gr. paradosis) este o transmitere a Adevărului din generaţie în generaţie, până în vremurile noastre. Oamenii au avut certitudinea că Ortodoxia este mântuitoare, adică ne ajută să dobândim viaţa veşnică, şi să omorâm moartea, şi să ieşim din viaţa aceasta trecătoare spre viaţa care nu se va mai sfârşi niciodată şi care va aduce o bucurie deplină omului“, a spus protos. Nicodim Petre, care a continuat conferinţa spunându-le studenţilor prezenţi câteva cuvinte despre frumuseţea Ortodoxiei şi despre consecinţele apostaziei.

„Dacă am pierdut Sfintele Taine, lupta noastră este fără ajutorul lui Dumnezeu“

„Apostazia nu se realizează doar prin trecerea la o altă confesiune. În perioada primelor secole, până ce a venit Constantin cel Mare la conducerea Imperiului Roman, ştim că au fost foarte multe prigoane. Am văzut că şi acolo oamenii s-au lepădat, de frică. Astfel, mulţi dintre credincioşii de diferite naţionalităţi, care trăiau pe teritoriul Imperiului Roman, au renunţat la Ortodoxie. În zilele noastre, a intrat duhul cel rău care lucrează în toată vremea în lume nu printr-o frică, ci prin mângâiere, prin bunăstare. Oamenii devin indiferenţi şi se apostaziază, se leapădă de Hristos. Pentru a găsi frumuseţea Ortodoxiei, este important să ne adăpăm din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie şi să vedem ce paşi a parcurs neamul nostru prin credincioşii, dar şi prin elitele lui, toţi părinţii care au populat munţii noştri, dar şi ai Athosului şi care, după aceea, s-au întors pentru a ne aduce un suflu nou de Ortodoxie. Sf. Grigorie Palama ne învaţă că harul, energiile necreate ale lui Dumnezeu ni se împărtăşesc prin Sfintele Taine, în Sfânta Biserică. Acest lucru are un efect transfigurator asupra omului, îl sfinţeşte, îl luminează, îl îndumnezeieşte încă din viaţa aceasta. Dacă am pierdut Sfintele Taine, adevăratul Botez, adevărata Cununie, Spovedania şi celelalte arme cu care luptăm pentru a ne sfinţi, lupta noastră este fără ajutorul lui Dumnezeu“, a mai adăugat protos. Nicodim Petre.