vineri, 13 noiembrie 2015

„Preţuind sănătatea, preţuieşti viaţa şi familia“

Sala de festivităţi a Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ a găzduit miercuri, 11 noiembrie 2015, simpozionul cu tema „Preţuind sănătatea, preţuieşti viaţa şi familia“.
Acesta a reunit reprezentanţi de seamă ai Bisericii, dar şi din domeniul medical, o prezenţă aparte fiind cea a prof. dr. Evelina Moraru, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi. Distinsul cadru universitar a conferenţiat alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim în faţa unui public alcătuit din tineri, preoţi şi profesori romaşcani, dornici să cunoască diferite abordări ale aceleiaşi realităţi. „Este o experienţă unică pentru noi să organizăm un simpozion, sub îndrumarea activităţii pastorale şi misionare a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, ce constituie expresia sublimă a moştenirii spirituale pe care marele episcop cărturar Melchisedec Ştefănescu a lăsat-o neamului românesc. În ceea ce priveşte misiunea Liceului Teologic Ortodox din Roman, ne bucurăm de materializarea unui proiect pe care l-am realizat la îndemnul şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, şi anume Şcoala postliceală de asistenţi medicali generalişti“, a amintit preotul profesor Ionuţ Amărinei, directorul Liceului „Episcop Melchisedec“.

Niciun comentariu: