joi, 5 noiembrie 2015

„Cateheze în parohii“ la Fundu Tutovei

În Parohia Fundu Tutovei - Plopana, Protopopiatul Bacău, a fost lansat, la începutul lunii noiembrie 2015, proiectul eparhial „Cateheze în parohii“. Acesta se derulează prin Centrul catehetic „Cuvioasa Parascheva“ din cadrul Sectorului cultural al Eparhiei Romanului şi Bacăului. 

În Biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din satul Fundu Tutovei, comuna Plopana, judeţul Bacău, vor fi derulate în perioada următoare o serie de activităţi în cadrul proiectului eparhial „Cateheze în parohii“. Lansarea proiectului a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată în prima zi a lunii noiembrie 2015, în locaşul de închinăciune al Parohiei Fundu Tutovei. Cu acest prilej, a avut loc cateheza „Despre Halloweeen - educaţie comercială pentru spiritul tinerelor generaţii“, arătându-se parohienilor, prin exemple concrete, ce se poate întâmpla când tinerii încep să îşi schimbe mentalitatea după actualele vremuri generate de secularizare şi alţi factori negativi. „Fiind foarte raţionali şi duhovniceşti, trebuie să realizăm ceea ce se petrece în jurul nostru în orice clipă şi ceas. Cu atât mai mult, trebuie să fim atenţi când este vorba de formarea copiilor noştri. Vedem peste tot în lume, în România şi în judeţul Bacău importanţa care se acordă acestei nopţi de sublimă adorare a celor mai infernale spirite prin promovarea macabrului. Trebuie ca fiecare dintre noi să nu fie cuprins de fenomenul ignoranţei şi al temerii de moment“, a spus preotul paroh Daniel Marari, directorul Centrului catehetic „Cuvioasa Parascheva“ (Biroul de catehizare) din cadrul Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
După susţinerea lucrării, a urmat video-proiecţia filmului „Taina Spovedaniei din cadrul Colecţiei cateheze vizuale“, realizat de Trinitas TV - Bucureşti, fiind lansat şi site-ul oficial al parohiei. În ultimii ani, în Parohia Fundu Tutovei s-au derulat o serie de activităţi cultural-catehetice manifestate prin diverse proiecte parohiale realizate şi aplicate într-un mod concret şi profesional prin Centrul catehetic parohial „Sfântul Daniil Sihastrul“. Între acestea, amintim proiectul patriarhal „Calea mântuirii“, proiectul parohial anual „Şcoala de vară“, precum şi proiectul „Ajută-l să crească mare - cateheze şi ateliere de dezvoltare prin art-terapie“. Beneficiarii acestora au fost toţi enoriaşii parohiei, copii şi adulţi, după cum a menţionat părintele Daniel Marari.

Niciun comentariu: