vineri, 13 noiembrie 2015

Preotul Constantin Pădure, condus pe cărarea veşniciei

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat miercuri, 11 noiembrie 2015, slujba Parastasului la căpătâiul preotului Constantin Pădure, fost paroh la Broşteni, comuna Bahna, judeţul Neamţ.  Vrednicul slujitor s-a mutat la Domnul marţi, 10 noiembrie 2015. Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a adresat un cuvânt de mângâiere familiei părintelui Pădure şi credincioşilor prezenţi la slujbă în număr mare. Slujba Înmormântării a fost oficiată ieri, 12 noiembrie 2015, în satul unde a păstorit preacucernicia sa. Preotul Constantin Pădure, care a păstorit peste 30 de ani comunitatea din Broşteni, s-a născut pe 19 martie 1959 la Bahna. Aici a urmat şcoala primară şi gimnaziul, apoi cursurile Liceului „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ. A continuat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, apoi a revenit ca slujitor al Bisericii pe meleagurile natale.

Niciun comentariu: