miercuri, 25 noiembrie 2015

Cerc pastoral în Parohia Schitu Frumoasa, Protopopiatul Moineşti

În Parohia Schitu Frumoasa, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, a avut loc luni, 23 noiembrie 2015, întrunirea Cercului pastoral „Părintele Nicodim Măndiţă“. Acesta s-a desfăşurat în cadrul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Tema întâlnirii a fost „Părintele Nicodim Măndiţă, model de slujire şi viaţă duhovnicească“, lucrarea fiind pregătită şi susţinută de părintele Adrian Cioineag, de la Parohia Ludaşi. Mai întâi, un sobor de preoţi a oficiat slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie, răspunsurile la strană fiind date de membrii Coralei „Theotokos“ a Protopopiatului Moineşti. Cu acest prilej, părintele Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, i-a îndemnat pe cei prezenţi ca în perioada Postului Naşterii Domnului, să lucreze mai mult pentru curăţirea sufletelor prin trăirea deplină în spaţiul liturgic al bisericii. „Se cuvine ca în această perioadă sfântă, să căutăm să ne spovedim la duhovnicul nostru. Spovedania este măsura smereniei omului. Prin spovedanie curată şi prin primirea Sfintelor Taine, Naşterea Domnului va fi izvor de pace şi de bucurie“, a remarcat părintele protopop Costel Mareş.

Niciun comentariu: