marți, 24 noiembrie 2015

Întrunirea lunară a preoţilor din Protoieria Iaşi

Preoţii din Protopopiatul Iaşi s-au reunit ieri, 23 noiembrie 2015, în şedinţa lunară administrativă. Referatul cu tema „Parohia ortodoxă, comuniune şi comunitate, misiunea ei în lumina statului Bisericii Ortodoxe Române“ a fost prezentat de pr. prof. dr. Gheorghe Petraru de la Parohia Ciurchi din Iaşi. „Biserica este reprezentată de preot şi de credincioşi deopotrivă, care trăiesc în comuniune cu sfinţii şi mărturisesc pe Hristos - Domnul şi întreaga Sfântă Treime. Am insistat asupra aspectelor ce ţin de slujirea pastoral-misionară, la care sunt chemaţi toţi preoţii, dar şi asupra intensificării activităţilor de ordin administrativ“, a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi, care a transmis apoi temeiurile venite de la Centrul eparhial Iaşi, făcând o serie de îndemnuri pastoral-misionare. La final, preoţii au fost îndemnaţi să fie alături de familia preotului militar Valentin Pâţâligă, al cărui fiu, David, în vârstă de 7 ani, are nevoie de un tratament costisitor, fiind diagnosticat cu leucemie. „Am solicitat părinţilor parohi să fie aproape de familia preotului Valentin, dar mai ales de copilul său, David“, a mai adăugat părintele protopop Vilie Doroşincă.

Niciun comentariu: