Timp de o zi, 12 copii din Parohia Poiana-Vorona, Protopopiatul
Botoşani, judeţul Botoşani, au mers în pelerinaj la mai multe locaşuri
de închinăciune şi obiective turistice. Activitatea a avut loc în cadrul
unui program iniţiat acum cinci ani.
Parohia Poiana-Vorona din Protopopiatul Botoşani a organizat marţi,
26 august 2014, programul „Cu Hristos pe cărările vacanţei“. Acesta a
fost iniţiat de părintele paroh Andrei Bucşă şi s-a adresat celor care
participă la întâlnirile catehetice din biserica parohială. Dacă în anii
trecuţi au fost parcurse distanţe mai mici, la pelerinajul pe bicicletă
din acest an s-a mers în jur de 60 de kilometri. Traseul a fost
următorul: Parohia Poiana-Vorona - Parohia Corni 2 - Lacul cu nuferi de
la Ipoteşti - Casa memorială „Mihai Eminescu“ de la Ipoteşti - Capela
Calimachi de la Stânceşti - Mănăstirea Popăuţi din Botoşani - Biserica
„Sfântul Ilie“ din Botoşani - Biserica Vovidenia din Botoşani - Parohia
Poiana-Vorona. „Scopul activităţii a fost acela de a vizita bisericile
din zona noastră şi o parte din locurile importante din judeţul
Botoşani. Au participat 12 copii, iar distanţa parcursă a fost de
aproximativ 65 de kilometri. Am reuşit parcurgerea distanţei până la
capăt“, a relatat pr. paroh Andrei Bucşă. Pelerinajul pe bicicletă al
copiilor din Parohia Poiana-Vorona a fost iniţiat în urmă cu cinci ani.
La început au fost vizitate aşezările monahale de la Vorona, Sihăstria
Voronei şi Oneaga, precum şi bisericile din comuna Vorona. „Pentru a fi
alături de copii, am fost nevoit să-mi cumpăr bicicletă. Unii dintre ei
nu au putut merge pe acest traseu până la Botoşani, astfel că facem
pregătiri să organizăm o nouă ediţie a pelerinajului care se va
desfăşura la mănăstirile din comuna Vorona. Cu acest prilej, vom
organiza activităţi educative“, a adăugat pr. paroh Andrei Bucşă, care a
menţionat apoi că pe toată perioada vacanţei de vară în Parohia Poiana
au avut loc întâlniri catehetice. Copiii au discutat cu preotul lor
despre Sfintele Taine ale Bisericii, dar şi despre Sfinţii Martiri
Brâncoveni.
vineri, 29 august 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu