sâmbătă, 16 august 2014

Tabără de limba engleză la Centrul de tineret „Vestitorii Bucuriei“

În prima parte a lunii august 2014, la Centrul de tineret „Vestitorii Bucuriei“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, din Staţiunea Bălţăteşti, s-a desfăşurat timp de o săptămână Tabăra de limbă engleză „English for Kids“, ediţia a II-a.

De activităţile taberei au beneficiat 18 copiii din Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi copii din localitatea Bălţăteşti. Programul activităţilor a cuprins, pe lângă cursurile de limbă engleză, ateliere de creaţie, tir cu arcul, orientare în natură, echitaţie, jocuri interactive, exerciţii de dezvoltare a personalităţii. De asemenea, copiii s-au bucurat şi de excursii la mănăstirile din zonă, au vizitat câteva muzee şi parcuri, au făcut drumeţii în natură, baie în piscină şi alte lucruri minunate. Echipa de animatori şi coordonatori de ateliere a fost alcătuită din tineri voluntari aparţinând Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Târgu Neamţ. Copiii au participat şi la rugăciunile ce se săvârşesc zilnic în această perioadă la biserica Aşezământului mitropolitan „Vestitorii Bucuriei“ din Staţiunea Bălţăteşti, primind Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Euharistii. „Atât pentru copiii, cât şi pentru părinţii lor taberele tematice desfăşurate în perioada vacanţelor de vară, pe lângă aprofundarea în mod plăcut a cunoştinţelor dobândite în timpul şcolii, pot aduce foloase multiple dezvoltării corecte a personalităţii socioafective şi religioase a copiilor. Timp de o săptămână sunt împărtăşite experienţe inedite de viaţă mai ales în ceea ce priveşte formarea spiritului de echipă şi stabilirea relaţiilor de prietenie“, a spus pr. George Măriuţa, directorul Centrului de tineret „Vestitorii Bucuriei“.

Niciun comentariu: