miercuri, 20 august 2014

Activitate pentru copii şi bătrâni la Săcăluşeşti – Agapia

Parohia „Sfântul Nicolae“ - Săcăluşeşti, Protopopiatul Târgu Neamţ, şi Centrul de Tineret „Vestitorii Bucuriei“, Bălţăteşti, au organizat vineri, 15 august 2014, o activitate de binefacere pentru 55 de bătrâni şi copii a două centre sociale din municipiul Piatra Neamţ. Copiii îmbrăcaţi în costume tradiţionale au participat alături de vârstnicii Centrului social „Petricica“ la Sfânta Liturghie oficiată la biserica din Săcăluşeşti - Agapia, care şi-a serbat hramul de vară. Copiii au primit Sfânta Împărtăşanie, iar apoi au luat parte cu toţii la o agapă oferită de comunitatea parohială. La orele amiezii, au fost invitaţi cu toţii să viziteze noua biserică maramureşeană a Centrului de Tineret „Vestitorii Bucuriei“ din Staţiunea Bălţăteşti, unde s-au rugat şi au cântat împreună cântări închinate Maicii Domnului. În continuare, a fost evocată viaţa şi jertfa Sfinţilor Brâncoveni. „Ne-am gândit ca această activitate să aducă o împlinire sufletească plăcută pentru toţi participanţii, în sensul că, pentru câteva ceasuri petrecute împreună, fie pe parcursul călătoriei cu autocarul, fie în rugăciunea comună, fie la masă, copiii abandonaţi de familiile lor să se bucure de prezenţa bunicilor, iar bătrânii afectaţi de singurătate să simtă prezenţa nepoţilor. Biserica noastră n-ar trebui să piardă nicio ocazie pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să se simtă iubiţi şi apreciaţi“, a spus pr. George Măriuţa, directorul Centrul de Tineret „Vestitorii Bucuriei“.

Niciun comentariu: