La Centrul de tineret „Vestitorii Bucuriei“ al Mitropoliei Moldovei
şi Bucovinei din Staţiunea Bălţăteşti a avut loc în perioada 18-24
august 2014 ultima tabără de vară. Săptămâna trecută, 58 de copiii din
Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Bălţăteşti şi Agapia au participat la cea de a
treia ediţie a taberelor de spiritualitate, artă şi ecologie
„Vestitorii Bucuriei“ – Bălţăteşti.
Programul activităţilor a cuprins ateliere de creaţie, tir cu arcul,
concursuri sportive, orientare în natură, plimbări cu carul la stâna
tradiţională din sat, jocuri interactive, exerciţii de comunicare şi
dezvoltare a personalităţii, foc de tabără, s.a. De asemenea, copiii
s-au bucurat şi de excursii la mănăstirile din zonă, au vizitat câteva
muzee şi parcuri şi au făcut drumeţii în natură. Echipa de animatori şi
coordonatori de ateliere a fost alcătuită din zece tineri voluntari
aparţinând Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Târgu
Neamţ. Copiii şi tinerii au participat şi la rugăciunile ce se săvârşesc
în această perioadă zilnic la Biserica Aşezământului mitropolitan
„Vestitorii Bucuriei „din Staţiunea Bălţăteşti, cei mai mulţi dintre ei
primind Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Euharistii. „Anul
acesta, peste 160 de copii, tineri şi adulţi au participat la
activităţile Centrului de Tineret din Bălţăteşti. Amintim aici Tabăra de
limbă engleză «English for Kids», ediţia a II-a, iar ca noutate
Taberele de odihnă şi tratament balnear Sănătate şi Credinţă pentru
adulţi. Prin organizarea acestor tabere, am oferit participanţior ocazii
să se bucure de activităţi recreative fizice şi spirituale, care să-i
ajute în diferitele împrejurări ale vieţii lor“, a spus pr. George
Măriuţa, directorul Centrului de tineret „Vestitorii Bucuriei“ -
Bălţăteşti.
vineri, 29 august 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu