vineri, 22 martie 2013

Şedinţă administrativă la Protopopiatul Roman

Preoţii din Protopopiatul Roman s-au reunit ieri în şedinţa lunară administrativă. Întâlnirea a fost dedicată instruirii personalului în securitatea şi sănătatea în muncă. Delegatul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost pr. Alexandru Zamfir, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Părintele Silviu Dan Matei, inspector eparhial, a făcut o instruire generală a preoţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii. După cum ne-a relatat pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, la şedinţă a participat şi personalul neclerical. „Preoţii şi angajaţii neclericali au primit câte un dosar cu instrucţiunile privind sănătatea şi securitatea în muncă. S-au luat la cunoştinţă ultimele noutăţi legate de sănătatea şi securitatea în muncă pentru parohiile noastre“, a spus pr. protopop Florin Ţuscanu. Preoţii au fost invitaţi la procesiunea organizată duminică, 24 martie, de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, prilejuită de Duminica Ortodoxiei şi de scoaterea spre închinarea credincioşilor a unui fragment din moaştele Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. (C.C.)

Niciun comentariu: