luni, 25 martie 2013

Conferinţele ASCOR Iaşi din Postul Mare

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi organizează în perioada Postului Mare seria de conferinţe „Urcuş spre Înviere“. Monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, va susţine mâine seară, de la ora 18:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al.I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi, prelegerea cu titlul „Arme care nu ucid: postul şi rugăciunea“. Pe 2 aprilie, diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Staniloae“ din Iaşi şi secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi, va susţine conferinţa cu titlul „Dincolo de luminile spectacolului lumii“, iar pe 9 aprilie, pr. prof.dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti va vorbi despre „Egalitate şi diferenţe în familia ordodoxă“. IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, va susţine pe 16 aprilie conferinţa „Lumina lui Hristos luminează tuturor“, iar pe 23 aprilie, pr.conf.dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu va conferenţia pe tema „Hristos Domnul - izbăvirea de mediocritate“. Conferinţele vor avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al.I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. (C. Ciofu)

Niciun comentariu: