În
parohia Dumeni - George Enescu, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani,
se desfăşoară o bogată activitate pastoral-misionară şi
cultural-filantropică. Tinerii şi copiii parohiei sunt implicaţi în
diverse proiecte care vin în întâmpinarea lor, dar şi a semenilor aflaţi
în suferinţă. Cu sprijinul credincioşilor, în prezent se află în
construcţie aşezământul social, ce cuprinde la partea superioară casa
preotului paroh.
De-a lungul anilor, parohia Dumeni a derulat mai multe activităţi cu
Şcoala Generală cu clasele I-VIII Dumeni. Pe parcursul vacanţei de vară
de anul trecut, copiii au vizionat filme religioase şi au participat la
ateliere de gătit, de cusut goblen şi de chitară. În fiecare săptămână,
zece copii participă la cursuri gratuite de chitară predate de prof.
Maria Ostafie. Aceste cursuri au fost iniţiate de Marcela Ostafie,
absolventă a Şcolii Populare de Artă din Botoşani, care este în prezent
studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din
Iaşi. Grupul copiilor de la cursurile de chitară a participat în luna
decembrie a anului trecut la un concurs caritabil de colinde.
Competiţia a fost organizată de Fundaţia „Ihtis“ pentru persoane cu
dizabilităţi din Dorohoi, care a acordat Premiul Presei grupului
copiilor de la Dumeni. „Elevii învaţă colinde, dar şi cântări folk pe
care le interpretează la diferite serbări. Prin aceste activităţi dorim
să-i atragem pe copii spre sfânta biserică. Ne bucurăm că enoriaşii de
mâine ai parohiei noastre participă la sfintele slujbe şi la întâlnirile
educative şi catehetice. În calitate de paroh, am înţeles importanţa pe
care trebuie să o acordăm tinerilor enoriaşi, pe care trebuie să îi
formăm ca pe nişte viitori membri de bază ai Bisericii, parohiei, dar şi
ai patriei străbune“, a mărturisit pr. paroh Maricel Ostafie.
Vizionări de filme şi atelier de goblen

În timpul vacanţei de vară, copiii şi tinerii din parohie sunt
implicaţi în activităţile catehetice şi recreative. Ei cunosc
răspunsurile liturgice şi de aceea de multe ori contribuie cu glasurile
lor la Sfânta Liturghie. În perioada marilor sărbători de peste an,
aceştia susţin concerte de muzică religioasă. Fetele deprind arta
coaserii goblenului, iar cu diferite ocazii se realizează proiecţii de
filme şi desene cu conţinut religios, urmate de discuţii cu teme care
interesează participanţii. „O activitate cu mult folos practic şi
duhovnicesc a tinerelor din parohie este aceea de a găti bucate după
diferite reţete. Aceste bucate sunt degustate pentru a fi oferite unor
persoane cu nevoi speciale din parohie (bătrâni singuri, bolnavi s.a.).
În cadrul vizitei la cei sărmani sunt intonate cântări religioase pentru
a aduce bucurie în sufletele lor. Prin aceste activităţi, Hristos se
naşte în sufletul acestor tineri şi este purtat prin locuri şi case unde
este multă suferinţă, aducând raze de lumină şi multă bucurie
duhovnicească“, a mărturisit pr. paroh Maricel Ostafie.
Biserica din Dumeni, supusă vitregiilor timpurilor

Piatra de temelie a bisericii din Dumeni, închinată Pogorârii Duhului
Sfânt, a fost pusă în anul 1911, însă din cauza vremurilor vitrege
construcţia propriu-zisă a continuat în anul 1938. Materialele strânse
pentru noul sfânt lăcaş erau deteriorate, iar cărămida a fost folosită
de soldaţi pe front. Fondurile au provenit de la enoriaşi şi de la
Guvernământul Bucovina şi Cernăuţi. Lucrările au stagnat în Primul
Război Mondial, iar suma de 350.000 lei monedă argint a fost depusă la
Banca Populară Griviţa - Dorohoi. În timpul războiului, materialele s-au
pierdut, varul a fost împărţit populaţiei, cimentul s-a pietrificat şi
aruncat. Cărămida a fost luată de trupe şi s-au făcut sobe pentru
armată, aşa că la terminarea războiului nu mai existau materiale pentru
construcţie. Suma care fusese depusă la bancă a fost schimbată în
bancnote de hârtie care, prin conversiune, şi-au pierdut valoarea.
Temelia bisericii a rămas uitată şi acoperită cu bălării. Preotul Ioan
Gheorghiu, demoralizat, copleşit de vârstă, nu a mai reuşit reluarea
construcţiei care a rămas aşa până în 1936, când, după moartea lui, vine
ca paroh preotul Eugen Lungu, care înviorează atmosfera de scepticism,
determinând pe credincioşi să contribuie la zidirea bisericii. Scoate
sumele rămase la Banca Griviţa, aduce meşteri, reface cuptoarele şi face
cărămidă din nou, angajează meşteri zidari şi reîncepe zidirea
bisericii. În 1938 este numit ca paroh pr. Xenofont Urzică. El reuşeşte
prin contribuţia credincioşilor, chiar în timp de război, să înalţe
lăcaşul de închinăciune. Între 1942-1944, sfântul lăcaş a fost pictat în
tehnica fresco, în stil neobizantin de către pictorul Nicolae Pană din
Bucureşti. Catapeteasma a fost realizată în anul 1945 la atelierele
Institutului Biblic din Bucureşti. În 1950, biserica a fost sfinţită.
Părintele Urzică păstoreşte parohia până în anul 1992, iar până în 2007
parohul de la Dumeni va fi pr. Dumitru Saucă.
Lucrări de construcţie la casa socială
În anul 2005, la Dumeni a început construcţia unui complex parohial
care cuprinde: casa socială, bucătărie, birou parohial, bibliotecă s.a.
În anul 2007 pr. paroh Maricel Ostafie a fost numit prin transfer la
cerere în parohia Dumeni. Noul paroh a continuat lucrările cu sprijinul
enoriaşilor. „Parterul casei sociale este finalizat, iar în prezent se
lucrează la etajul clădirii, unde sperăm să amenajăm, pe lângă biroul
parohial, un cabinet medical. Lucrările se derulează destul de greu
întrucât ne confruntăm cu lipsa fondurilor. Toate sumele adunate până în
prezent au fost colectate de la enoriaşii parohiei noastre, care au
ajutat şi prin muncă voluntară. Am fost sprijiniţi cu materialele
necesare şi de Primăria George Enescu. Localnicii sunt aproape de
biserică implicându-se în bunul mers al lucrărilor, donând materiale şi
fondurile necesare“, a spus pr. paroh Maricel Ostafie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu