luni, 25 martie 2013

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala mitropolitană din Iaşi

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit vineri, 22 martie 2013, la orele amiezii, Liturghia Sfântului Grigore Dialogul la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Înalt Preasfinţia Sa a adresat la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură în care a explicat că Dumnezeu a rânduit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite pentru credincioşii care postesc şi ajunează, pentru a primi, cu binecuvântarea duhovnicului, Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. „Dumnezeiasca Liturghie este rânduită de Biserică pentru ca omul să se însemneze şi să se împărtăşească din Sângele Domnului Hristos, pentru ca pierzătorul cel viclean să nu se apropie de el“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tot vineri, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

Niciun comentariu: