luni, 25 martie 2013

Filantropie la secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi

Parohia Toma Cozma din Iaşi a început sâmbătă, 23 martie 2013, seria acţiunilor filantropice din perioada Postului Mare. Acestui proiect social-filantropic s-a alăturat şi parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Canta din Iaşi. Bolnavii internaţi la secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi au primit pachete cu alimente. Acestea au fost strânse în Sâmbăta Sfântului Teodor de la credincioşii celor două parohii, după slujba Parastasului pentru cei adormiţi. „Vremea postului ne cheamă la veghere şi la a căuta mereu să valorificăm toate momentele pe care Dumnezeu ni le pune în viaţă spre a lucra binele. Din această perspectivă, postul asociază restricţiei alimentare manifestarea noastră umană. Pe temelia limitării, a interdicţiei, suntem chemaţi să aşezăm fapte, spre zidirea sufletească a noastră, a celor din jur şi a întregii naturi“, a spus pr. Mihai Mărgineanu, parohul de la Toma Cozma. (C.C.)

Niciun comentariu: