Slujbă arhierească la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad
În a doua zi de Crăciun, luni, 26 decembrie, PS Corneliu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi. În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Corneliu a scos în evidenţă importanţa "marei minuni", petrecută în ieslea Betleemului acum mai bine de două mii de ani, pe care o prăznuim cu aceeaşi bucurie şi intensitate duhovnicească în fiecare an. După cum ne-a relatat pr. protopop Vasile Lăiu, cuvântul Episcopului Huşilor a îndemnat pe cei prezenţi, dar şi pe cei se simt şi trăiesc conştienţi această sărbătoare să o prăznuiască "curaţi şi responsabili, aşa cum au prăznuit-o sfinţii şi înaintaşii noştri, făcând din viaţa lor o peşteră şi o iesle în care l-au primit pe pruncul Iisus şi au cules roadele venirii Lui, lăsându-ne nouă moştenire şi testament trăirea lor".joi, 29 decembrie 2011
Ştiri din MMB
Activităţi catehetice în parohia Unceşti, Protopopiatul Fălticeni
În parohia Unceşti, Protopopiatul Fălticeni, sunt organizate pe toată perioada anului activităţi în care se implică tinerii şi copiii. În vara acestui an, trei dintre micii enoriaşi care participă la sfintele slujbe au mers în tabără la Durău în cadrul proiectului "Alege şcoala!".Tinerii din parohia Unceşti, Protopopiatul Fălticeni, sunt implicaţi în proiectele de catehizare de sporire dohovnicească. Anul acesta s-au parcurs lecţiile din cadrul proiectului catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" şi din cadrul proiectului "Alege şcoala!". În timpul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trei copii din parohie au beneficiat de o tabără de creaţie la Mănăstirea Durău din judeţul Neamţ. "La întoarcere, micii enoriaşi din parohia noastră şi-au exprimat bucuria pentru faptul că au participat în tabără. Mare parte a tinerilor din sat participă permanent la Sfânta Liturghie, unde sunt implicaţi la cântările şi citirile de la strană, rostind toţi, împreună, Crezul, cântând "Cuvine-se cu adevărat", "Tatăl nostru" şi cântări tradiţional-creştine la Chinonic. La evenimentele importante din viaţa parohiei, un inimos grup de copii, intitulat ""Balada", coordonat de înv. Maria Tanasă, care include şi fii ai satului Unceşti, oferă răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie", a spus pr. paroh Florin Grigorescu. Dragostea faţă de biserică a copiilor şi tinerilor este răsplătită mereu atât cu lucruri religioase (cărţi, iconiţe, reviste), cât şi financiar. Copiii sunt recompensaţi şi motivaţi atât de pr. paroh Florin Grigorescu, cât mai ales de către domnul Constantin Mandiuc, care a oferit anul acesta copiilor din Unceşti un pelerinaj gratuit la mănăstirile din Bucovina. La praznicul Învierii Domnului din acest an, parohia Unceşti şi şcoala din localitate au desfăşurat proiectul de parteneriat educaţional-religios intitulat "Ziua Învierii - popoare să ne luminăm!". În acest proiect au mai fost implicate autorităţile locale, comunitatea locală şi sponsori. "S-au prezentat două spectacole. Primul a avut loc în biserica parohială, în a doua zi de Paşti. Atunci, copiii pregătiţi de înv. Gheorghiţă Ghiniţă au devenit vestitorii Învierii Domnului Hristos. Bucuria Învierii a fost astfel trăită la superlativ de comunitatea parohială de aici şi de invitaţii săi. Toate aceste lucrări pastorale s-au realizat cu sprijinul poporului dreptmăritor, dar mai cu seamă prin osteneala epitropului Ioan Vatavu, a paracliserului Vizitiu Lazăr, a cantorului Costică Munteanu şi a tuturor consilierilor sfintei biserici parohiale", a adăugat pr. paroh Florin Grigorescu. (DM)
„Aur, smirnă şi … colinde“, la Oneşti
Corul "Filomelos" din Oneşti a susţinut, pe 22 decembrie, la Biblioteca Municipală "Radu Rosetti" din Oneşti, un concert de colinde. Evenimentul a avut loc în urma încheierii unui proiect educaţional de parteneriat între Corul "Filomelos", condus de prof. Paula Cautiş, şi Grupul psaltic "Melozii Romanului" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Roman, dirijat de arhid. Ionuţ Amărinii. La finalul concertului, îndrumătorii corului, prof. Paula Cautiş şi pr. Petrică Cautiş, au oferit diplome personalizate şi insigne cu blazonul corului, membrilor Corului "Filomelos". Corul "Filomelos" a mai susţinut un concert de colinde, pe 21 decembrie, la Centrul Cultural "Aurel Stroe" din Buşteni, judeţul Bacău, iar luni, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, a oferit răspunsurile la strană, în biserica parohiei Mănăstirea Caşin 1, Protopopiatul Oneşti. "Cântăm cu dor de autentic, de frumosul bizantin şi ne place să călcăm pragurile bisericilor. În spirit misionar, ne propunem să batem drumurile oricât ar fi ele de aride, spre a purta cântul bizantin acolo unde oamenii nici nu mai speră la el. A sluji prin cântare nu este un lucru lipsit de importanţă. Cu toţii suntem conştienţi că nu putem săvârşi acest lucru la voia întâmplării, sau fără răspundere. Suntem un grup deschis şi ne place să prelungim adesea atmosfera slujbelor în afara corului, închegându-ne într-un cerc de prieteni. Faptul că noi suntem o confluenţă laică, unde avântul şi dragostea de autentic bizantin se încrucişează, este un lucru ce ne responsabilizează. Cum nouă muzica psaltică ne-a schimbat vieţile, ne dorim să aducem acelaşi dar şi ascultătorilor. Pentru aceasta, încercăm să învăţăm cât mai mult, să slujim cât putem noi mai bine, în modul în care am intuit noi că se cuvine, şi sperăm ca munca noastră să-şi găsească ecou în bucuria oamenilor ce ne ascultă", a spus prof. Paula Cautiş.
Activităţi cultural-educative la Şcoala „Ghiţă Mocanu“ din Oneşti
La începutul lunii decembrie, la Şcoala "Ghiţă Mocanu" din Oneşti, a avut loc concursul "Clasa mea în prag de sărbătoare". Competiţia a constat în decorarea sălilor de clasă pentru sărbătoarea Crăciunului şi a fost câştigată de clasa I-a A (înv. Eugenia Sergentu) şi de clasa a V-a A (prof. Gabriela Fornica-Livada). Tot luna aceasta, la Biblioteca Municipală "Radu Rosetti" din Oneşti a avut loc un spectacol de Crăciun organizat de prof. Aristică Vaida, în colaborare cu prof. Luminiţa Răileanu şi prof. Otilia Bârgăoanu. S-au intonat colinde din repertoriul naţional şi internaţional şi s-a jucat o scenetă. O parte din program a fost prezentat la Primăria Oneşti, Primăria Caşin şi la Colegiul Naţional "Grigore Moisil" din Oneşti. Pe 5 decembrie a avut loc şedinţa comisiei metodice a ariei curriculare "Om şi societate", cu tema "Sfinţii, prietenii şi ocrotitorii copiilor". Cu acest prilej s-a evidenţiat legătura între unitatea naţională şi creştinism, iar elevii Şcolii "Ghiţă Mocanu" au prezentat o colecţie de icoane pe sticlă realizate de ei. Pe 9 decembrie s-a desfăşurat Cupa Tineretului Preuniversitar, ediţia a II-a, unde echipa de handbal fete de la ciclul primar, cele de volei fete şi volei băieţi de la ciclul gimnazial au obţinut fiecare locul al II-lea. Tot în această lună, elevii Şcolii "Ghiţă Mocanu" au mers să colinde şi să ofere daruri bătrânilor din Aşezământul social-filantropic "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" Hârja şi la Centrul de Reeducare Târgu Ocna.
„Tradiţie sfântă în port şi colind“, la Bârlad
Protopopiatul Bârlad şi Cercul Militar Bârlad au organizat, în a doua zi de Crăciun, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, concertul de colinde "Tradiţie sfântă în port şi colind". Evenimentul, devenit tradiţie în ultimii ani, a avut loc în sala de spectacole a Cercului Militar Bârlad.
În după-amiaza celei de a doua zi de Crăciun, sala de spectacole a Cercului Militar din Bârlad s-a dovedit a fi neîncăpătoare, pentru cei ce au dorit să asculte şi să vadă concertul de colinde "Tradiţie sfântă în port şi colind". Au participat următoarele coruri: corul de copii al Cercului Militar Bârlad, Corul "Gavriil Musicescu" al preoţilor Protopopiatului Vaslui, Corul "Roman Melodul" al preoţilor Protopopiatului Huşi, Corul "Gheorghe Cucu" al preoţilor Protopopiatului Bârlad, Corul "Axios" al cântăreţilor bisericeşti din Protopopiatul Bârlad şi Corul de copii "Nădejdea creştinilor" din parohia Ciortolom, Protopopiatul Bârlad. "Concertul de anul acesta a avut rolul de a readuce în actualitate tradiţia sfântă a portului popular, pus în valoare de copii din parohia Ciortolom, care după desfiinţarea şcolii din sat se strâng la biserică pentru a păstra şi duce mai departe dragostea de tradiţie, de colind şi cântare sfântă, având ca izvor şi temelie nădejdea creştinilor, trăitori şi pe aceste meleaguri. Fiecare formaţie corală a prezentat în concert colinde, aşezate pe portative armonizate de consacraţi culegători şi compozitori, dar şi colinde vechi şi chiar specifice zonei din sudul Moldovei", a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad. După ce Moş Crăciun a împărţit daruri colindătorilor, Preasfinţitul Corneliu a adresat cuvântul de binecuvântare, felicitând pe toţi participanţii şi îndemnându-i la "păstrarea acestor valori nepieritoare şi de neînlocuit, arătând că acestea dau putere şi statornicie celor ce le promovează şi celor ce le primesc, şi fără de care astăzi nu am fi putut să ne bucurăm de ele". "În final, la îndemnul Preasfinţitului Episcop, atât colindătorii, cât şi cei colindaţi au cântat într-un cor inegalabilul colind "O, ce veste minunată!", care a încununat o zi de neuitat pentru toţi cei prezenţi", a adăugat pr. protopop Vasile Lăiu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu