“Rostul vieţii noastre este să gustăm Întruparea Domnului cu încredere şi cu nădejde”

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat o nouă întâlnire din seria conferinţelor "Naşterea lui Hristos - vremea bucuriei" din Postul Crăciunului. Invitatul tinerilor ascoreni a fost protos. Hrisostom Rădăşanu. În Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi a avut loc marţi, 6 decembrie, conferinţa "Crăciunul şi rostul vieţii noastre". Prelegerea a fost susţinută de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. În prima parte a alocuţiunii, protos. Hrisostom Rădăşanu a amintit de un pelerinaj organizat anul trecut la Bari (Italia), de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pentru 500 de români. “Când am văzut acest popor de badante (femei care îngrijesc bătrâni) şi de muncitori în construcţii stând în biserică înaintea Sfântului Ierarh Nicolae cu lacrimi în ochi, am înţeles că puterea pe care o sădeşte sfântul în inimile credincioşilor nu este una care ţine de nişte aşteptări teologice foarte aprofundate. Această putere ţine de un firesc al unei relaţii pe care o stabilim cu cel de lângă noi. Cel de lângă noi, pe data de 5 decembrie 2010, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, era chiar Sfântul Nicolae. Pentru prima dată, am văzut în oamenii care mă înconjurau darurile Sfântului Ierarh Nicolae”, a spus protos. Hrisostom Rădăşanu. Rostul, o lucrare care îl defineşte pe om Invitatul tinerilor ascoreni a făcut referire în continuare la tema conferinţei, explicând semnificaţia cuvântului “rost”. “Cuvântul «rost» îmi este cu totul şi cu totul drag pentru că vorbeşte despre un soi de aşezare, care nouă ne lipseşte astăzi şi după care tânjim. Rost, este acea lucrare pe care tu ţi-o găseşti şi care te defineşte. Când omul se întreabă «Care este rostul meu pe lume?» este ca şi cum ar întreba «Cine sunt eu?». Rostul pleacă de la conştientizarea prezenţei mele ca om. Omul este prezenţă şi lucrare, după cum şi Dumnezeu este şi toate fiinţele raţionale sunt. Aşezarea înlăuntrul acestei aşezări pe care noi o numim «rost» este un lucru mai dificil de împlinit, mai dificil de regăsit. Vedeţi cât este de dificil să ne apropiem de un rost pe care noi să-l credem al nostru? Aceasta pentru că noi confundăm aşteptările noastre, previziunile noastre despre viitorul nostru cu însuşi rostul nostru. Rostul nostru nu stă neapărat în voinţa noastră, rostul nu stă în aşteptarea mea, în lucrul pe care eu îl aştept de la mine. Pentru noi creştinii, acest «rost» este foarte clar definit, este un rost pe care de o bună bucată de vreme îl cunoaştem, dar pe care, de multe ori, îl tratăm cu indiferenţă”, a afirmat protos. Hrisostom Rădăşanu, care a vorbit tinerilor prezenţi despre legătura dintre Naşterea Domnului şi Paşte, porind de la modul în care cele două scene sunt reprezentate în iconografia Bisericii noastre. Naşterea şi Învierea Domnului, elementele întrupării “Un scriitor sirian din sec. al IV-lea, Afraat, spunea că Naşterea lui Hristos a reprezentat acel toiag al lui Moise care a intervenit în apele istoriei şi a arătat o cărare pentru noul Israel, pentru noul popor al lui Dumnezeu. În această mare a vieţii, în care cărări nu pot fi trase, în care trasee nu pot fi stabilite, intervine un semn, un element care desparte apele, care arată tăria ce stă la baza acestei ape, realitatea pe care ea se fundamentează. Pe această tărie suntem noi invitaţi să trecem. Este interesantă asocierea între Naşterea Domnului şi Paşte. Nu puţini teologi au observat faptul că acea grotă a naşterii seamănă în iconografia noastră cu mormântul din care a răsărit viaţă, înviere. Domnul Însuşi, este reprezentat în scena naşterii înfăşat, cu o formă de faşă care aminteşte mai mult de giulgiu decât de scutecele obişnuite. Este aşezat apoi într-un soi de structură care seamănă mai degrabă a mormânt, decât a iesle. Aceste asocieri ne duc cu gândul la un element care era foarte drag părinţilor din vechime. Ei, când vorbeau de Naşterea lui Hristos, foloseau mai puţin cuvântul «genesis», care înseamnă «naştere» în limba greacă. Părinţii din vechime vorbeau despre întrupare. Întruparea este strâns legată de două elemente: Naşterea Domnului ca atare şi Învierea. Întruparea fără Înviere este o realitate fără sens. Fără Înviere, întruparea Fiului lui Dumnezeu în noi nu poate fi. Voind să ilustreze legătura dintre Naştere şi Înviere, iconografii au aşezat tema Naşterii Domnului Iisus Hristos într-un context care aduce aminte de iconografia învierii decât a naşterii propriu-zise. Naşterea lui Hristos s-a împlinit cu un scop foarte bine precizat”, a remarcat protos. Hrisostom Rădăşanu. “Fiul lui Dumnezeu s-a propus umanităţii prin chipul unui copil” În ultima parte a conferinţei, protos. Hrisostom Rădăşanu a arătat că rostul vieţii omului este să guste din “Întruparea Domnului”, adică să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui. “Rostul vieţii noastre este să gustăm Întruparea Domnului cu încredere şi cu nădejde”. “După ce am gustat şi am văzut că bun este Domnul, am datoria, am chemarea, am rostul de a spune şi altora cine este Dumnezeu şi cât de mult bine a făcut Dumnezeu oamenilor. Un copil nu poate intra în vieţile oamenilor cu forţa, el nu se impune. Oamenii mari se pot impune prin forţa prezenţei. Acesta este motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu s-a propus umanităţii prin chipul unui copil. Când la rându-I a crescut împreună cu noi a spus: «Lăsaţi copii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor». Când apostolii se certau pentru întâietate, au luat un copil, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: «De nu veţi fi ca unul dintre aceştia, nu veţi intra în împărăţia cerurilor». Copil este cel care depinde întotdeuna de altcineva mai mare. Noi, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu trebuie să conştientizăm această dependenţă binecuvântată de Dumnezeu”, a subliniat protos. Hrisostom Rădăşanu. (pagina)