luni, 12 decembrie 2011
Seară de tradiţii şi colinde la Dorohoi
La sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc sâmbătă, 10 decembrie, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, o seară de colinde intitulată "Să reînviem tradiţiile prin colindele de Crăciun". Copiii de la Clubul copiilor din Darabani, coordonaţi de prof. Mirel Dascălu, au susţinut un concert de colinde. La eveniment au participat mai multe gospodine din satul Corneşti, judeţul Botoşani, care au expus în blide de ceramică 12 feluri de mâncare de post. "La manifestare a participat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, autorităţi locale şi elevi de la Liceul "Grigore Ghica Vodă" din Dorohoi. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teofan, a oferit tuturor iconiţe şi calendare. A fost un eveniment deosebit care a sugerat celor prezenţi atmosfera sărbătorii Naşterii Domnului, dar şi interiorul unei case ţărăneşti. Un rol deosebit în organizarea acestei seri tradiţionale l-a avut prof. Camelia Cazacu de la Grădiniţa Corneşti", a relatat etnograful Angela Olaru, referent în cadrul departamentului Tradiţii al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu