miercuri, 28 decembrie 2011
Manifestări culturale şi filantropice în parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ – Bucium
În prima zi de Crăciun, la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Bucium, Protopopiatul Iaşi 2 a avut loc vernisajul expoziţiei de artă creştină a sculptorului Dumitru Drăgan Ionescu. Manifestarea s-a derulat cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului. Au fost susţinute mai multe discursuri care au accentuat frumuseţea icoanelor şi a obiectelor expuse lucrate manual, dar şi un scurt concert de colinde. "Lucrările sunt realizate în duh ortodox iar acest lucru ne-a încântat în mod deosebit. Când am văzut prima dată aceste lucrări am fost impresionaţi de faptul că sculptorul Dumitru Drăgan Ionescu nu lucrează foarte personal, deşi ca artist îşi impune amprenta personalităţii sale pe operele pe care le creează. S-a încercat respectarea erminiei, lucrările de metaloplastie putând să fie aşezate perfect la răsărit lângă o icoană. Consider că Dumnezeu ne-a oferit nouă, românilor, înţelepciunea de a împleti credinţa cu arta, iar din cult să facem cultură", a declarat pr. paroh Dumitru Carp. Aurel Istrate, critic de artă şi poet, a recitat în cadrul vernisajului poezia "E zi de duminică". Scriitorul Ion Muscalu, prezent la vernisajul sculptorului Dumitru Drăgan Ionescu, a îndemnat pe cei prezenţi să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu şi în Biserică şi să o păstreze "pentru că numai aşa ne putem mântui". În parohia "Pogorârea Sfântului Duh" - Bucium au fost derulate, cu prilejul Crăciunului, mai multe acţiuni filantropice îndreptate spre familiile nevoiaşe.În această zi de sărbătoare, unii dintre oamenii care o duc foarte greu ştiu că Dumnezeu nu îi uită. Credincioşii, care sunt oamenii lui Dumnezeu, nu i-au uitat pe cei aflaţi în necaz. Foarte mulţi dintre creştinii noştri înstăriţi i-au ajutat pe cei săraci. Un număr de 40 de familii nevoiaşe din parohie au primit pachete cu alimente, iar 200 de copii au primit daruri. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că avem creştini cu dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor", a adăugat pr. paroh Dumitru Carp. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu