Ieşenii au participat duminică seara în număr mare la slujba Vecerniei unită cu Litia oficiată în Biserica "Sfântul Spiridon" din Iaşi. Cei peste 700 de oameni s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Spiridon, dar şi icoanelor de pe catapeteasma sfântului lăcaş. Credincioşii au împodobit prin prezenţa lor slujba Vecerniei unită cu Litia, în cadrul căreia au slujit 30 de preoţi. La final, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Ierarh Spiridon. "Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l facem noi, creştinii, este să păstrăm nealterată, să trăim şi să transmitem mai departe dreapta credinţă. Sfântul Spiridon a apărat dreapta credinţă în timpul persecuţiilor, după cum a apărat-o şi a transmis-o şi în timp de libertate. Din viaţa Sfântului Spiridon trebuie să învăţăm simplitatea şi smerenia. În această perioadă în care suntem liberi apar o mulţime de ispite specifice libertăţii, dar sfinţii trebuie să ne fie modele. Să ne rugăm Sfântului Ierarh Spiridon să ne ajute şi nouă pe marea acestei vieţi, astfel încât să cunoaştem viaţa sfinţilor şi să le urmăm credinţa", a spus pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan.
O legătură de peste 250 de ani dintre biserică şi spital
Părintele paroh Marian Timofte, care este şi consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, a mulţumit preoţilor care au slujit slujba Vecerniei unită cu Litia şi sutelor de credincioşi prezenţi. Gândul de recunoştinţă al pr. paroh Marian Timofte s-a mai îndreptat către dr. Ioan Bârliba, managerul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi, către domnul Constantin Comănescu, care a ajutat constant Biserica "Sfântul Ierarh Spiridon" din Iaşi, şi către "credincioşii inimoşi şi generoşi". Sărbătoarea hramului a continuat ieri cu slujba Utreniei, Acatistului şi a Sfintei Liturghii. La final a fost săvârşit Parastasul pentru ctitorii Bisericii "Sfântul Spiridon" şi ai spitalului. Credincioşii prezenţi şi bolnavii internaţi au primit pachete cu alimente. "Legătura dintre biserica noastră şi spital este de peste 250 de ani. De aceea, cu prilejul hramului, Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi organizează activităţi caritative şi culturale", a explicat pr. paroh Marian Timofte.
"Deschide uşa, creştine!", ediţia a VII-a
La Biserica "Sfântul Ierarh Spiridon" din Iaşi au început sâmbătă, 10 decembrie, manifestările dedicate hramului acestui sfânt lăcaş. În această zi a avut loc tradiţionalul concert de colinde "Deschide uşa, creştine!", ajuns la cea de-a VII-a ediţie. Au concertat: Corul "Mira" al Bisericii "Sfântul Nicolae" - Domnesc din Iaşi, dirijat de prof. Petronela Dârţu, Corul "Mitropolitul Iosif Naniescu", dirijat de arhid. Gabriel Nastasă, şi Corul "Spiridonia" al Bisericii "Sfântul Spiridon" din Iaşi, dirijat de Alexandra Honciuc. Manifestarea a fost moderată de pr. Bogdan Ţifrea, redactor-şef al redacţiei Radio TRINITAS din Iaşi. La finalul evenimentului, pr. paroh Marian Timofte a mulţumit tututor colindătorilor pentru frumoasele colinde intonate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu