marți, 14 iunie 2011

O nouă poartă către cer în judeţul Neamţ

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit ieri Paraclisul cu hramurile "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" şi "Sfinţii Mina, Victor şi Vichentie" al Schitului Tăciunele, ce aparţine de Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ. La eveniment au participat peste 150 de credincioşi, care au urcat, încă de la primele ore ale dimineţii, muntele pe jos, până la Schitul Tăciunele.

Programul liturgic dedicat acestui eveniment religios a început cu slujba de sfinţire săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan. Credincioşii au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat la sfânta masă, apoi au participat la Slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ. La finalul slujbei, ieromonahul Ioanichie Amariei, egumenul Schitului Tăciunele, a primit rangul de protosinghel. Arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru prezenţă şi credincioşilor care s-au ostenit să urce drumul anevoios până la Schitul Tăciunele. "Este o mare bucurie pentru noi faptul că în această zi mare, în care sărbătorim Sfânta Treime, Bunul Dumnezeu a rânduit să fim în acest vârf de deal. Iată că dumneavoastră, prin prezenţa la această slujbă, aţi împodobit acest paraclis, înfruntând drumul greu şi vremea nefavorabilă", a mărturisit arhim. Vichentie Amariei.

"Noi, cei din lume, să ne îndreptăm, cu delicateţea care se cuvine, spre aşezările monahale"

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia praznicului Preasfintei Treimi şi despre importanţa existenţei unei aşezări monahale, precum cea de la Tăciunele. "Acest schit este spaţiu de rugăciune pentru cei mai râvnitori dintre monahi. Vieţuitorii din mănăstiri încearcă să se retragă şi mai mult din tumultul vieţii. Cu toţii, urcând aici, am simţit greutatea parcurgerii unei distanţe lungi, dar şi bucuria detaşării de viaţa cotidiană. Pentru omul zilelor noastre este necesar să se retragă cât mai des cu putinţă pentru a fi singur şi pentru a se ruga lui Dumnezeu. Noi, cei din lume, să ne îndreptăm adesea cu sfială, cu bună cuviinţă, cu delicateţea care se cuvine, spre aşezările monahale. Astfel, să umplem sufletul nostru cu bogăţie de binecuvântare. Dumnezeu să dăruiască vieţuitorilor acestui schit putere de a se ruga pentru ei şi pentru lume", a subliniat IPS Teofan. Credincioşii prezenţi au participat, alături de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la o agapă frăţească. Schitul Tăciunele a fost amenajat în perioada 1998-2000, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Aşezarea monahală foloseşte ca loc de rugăciune pentru părinţii şi fraţii care se ostenesc, mai ales în timpul verii, la această proprietate a Mănăstirii Secu.

Niciun comentariu: