sâmbătă, 18 iunie 2011

Hramul Mănăstirii Bucium din Iaşi

Biserica noastră prăznuieşte mâine Duminica Tuturor Sfinţilor. Cu acest prilej, îşi serbează hramul Mănăstirea Bucium din Iaşi. În seara aceasta se vor oficia slujba Vecerniei unită cu Litia şi Taina Sfântului Maslu, iar mâine dimineaţă programul liturgic va continua cu slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie. La final se va organiza o agapă pentru toţi credincioşii care vor participa la acest eveniment. Delegatul Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va fi arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. După cum ne-a relatat ierom. Irineu Bălan, stareţul acestei aşezări monahale, Mănăstirea Bucium a primit hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor" în anul 2003, când a fost ridicată la rangul de mănăstire, fiind serbat în fiecare an în funcţie de data Sfintelor Paşti. (C. Ciofu)

Niciun comentariu: