Pelerinii, la Suceava de acum două zile
După acest moment a continuat programul liturgic mănăstiresc: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Preoţii slujitori de la Catedrala arhiepiscopală din Suceava au stat la dispoziţia credincioşilor care au dorit să se spovedească pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. O mare evlavie au la Sfântul Ioan cel Nou pelerinii din Maramureş, care, după ce se închină la sfintele moaşte, rămân până în ziua de hram, o parte din ei intonând la umbra copacilor pricesne. "Am pus la dispoziţie locuri de cazare în căminul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mitropolit Dosoftei" din Suceava şi suntem pregătiţi şi cu asigurarea mesei", a adăugat arhim. Vartolomeu. Aseară, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit slujba Privegherii, iar astăzi de la ora 9:00, Sfânta Liturghie va fi săvârşită, pe un podium special amenajat, de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Pimen şi PS Ioachim Băcăuanul. După Sfânta Liturghie urmează pelerinajul cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală din Suceava - Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" - Mirăuţi - Biserica "Sfântul Dumitru" - Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" - Catedrala "Naşterea Domnului" - Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Catedrala arhiepiscopală din Suceava.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu