Preoţii şi credincioşii din comuna Trifeşti, judeţul Iaşi, vor lua parte joi, 2 iunie 2011, la slujba de sfinţire a unui monument al eroilor. Edificiul a fost ridicat luna aceasta în parohia "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" - Trifeşti, Protopopiatul Iaşi 1, prin contribuţia domnului Giani Canschi, la iniţiativa domnului Alexandru Ivănuc, primarul comunei Trifeşti. "Monumentul este placat cu marmură, fiind sculptate numele tuturor eroilor din comuna Trifeşti care au căzut pe frontul de luptă, pentru apărarea ţării şi a credinţei strămoşeşti", a declarat pr. paroh Benone Mihai Chelaru. Credincioşii din parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" - Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, vor participa joi, 2 iunie 2011, de sărbătoarea Înălţării Domnului, la Parastasul pentru eroii neamului. Slujba va fi oficiată după Sfânta Liturghie, la troiţa ridicată în anul 1937 de urmaşii celor căzuţi pe front. După cum ne-a relatat pr. paroh Dumitru Beşliu, la acest eveniment vor participa autorităţile locale şi enoriaşii, care vor aduce ofrande pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea ţării. "În parohia noastră există un cult deosebit pentru eroii neamului. La finalul slujbei vor fi depuse coroane de flori şi va fi organizat un moment cultural-artistic, în cadrul căruia vor fi susţinute alocuţiuni de către veteranii de război", a declarat pr. paroh Dumitru Beşliu.
marți, 31 mai 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu