duminică, 22 mai 2011
Şase ani de la târnosirea primei mănăstiri româneşti din Occident
Prima mănăstire românească din Paris împlineşte astăzi, 21 mai 2011, şase ani de când a fost sfinţită. Târnosirea bisericii cu hramurile "Buna Vestire", "Sfânta Cuvioasă Parascheva" şi "Sfântul Mathurin de Larchant" din cadrul Aşezământului de la Rosiers a fost oficiată în anul 2005 de IPS Iosif, Mitropolitul românilor din Europa Occidentală şi Meridională, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Aşezământul de la Rosiers a fost înfiinţat începând cu anul 1991, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. De organizarea aşezării monahale s-a ocupat PS Ioachim Băcăuanul, la acea vreme arhim. Ioachim Giosanu. Cunoscător al rânduielilor monahale, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a dispus reorganizarea aşezământului de la Rosiers după normativele însuşite de la părinţii săi duhovniceşti din Sihăstria. Astfel, membrii comunităţii, cărora li s-au adăugat câţiva creştini entuziaşti de diferite naţionalităţi, au refăcut statutele comunităţii şi au denumit aşezământul de la Rosiers "Monastere Orthodoxe de lâAnonciation". (dm)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu