marți, 31 mai 2011
Sărbătoare jubiliară la Catedrala din Rădăuţi
Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Rădăuţi a împlinit sâmbătă, 28 mai 2011, 50 de ani de când a fost sfinţită. Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitori. Cu acest prilej, a fost lansată monografia sfântului lăcaş, realizată de ing. Ştefan Rotaru din Rădăuţi.
Rădăuţenii au aniversat prin rugăciune jumătate de secol de când a fost târnosită Catedrala unităţii naţionale din oraşul lor. Oamenii au mulţumit în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de IPS Pimen pentru toate binefacerile primite, iar la final şi-au îndreptat conştiinţa asupra înaintaşilor care au ostenit şi s-au jertfit pentru construirea edificiului închinat praznicului Pogorârii Sfântului Duh. După slujba de Parastas săvârşită de IPS Pimen, alături de un sobor de 35 de preoţi, pr. paroh Nicolae Vîrtea a prezentat pe scurt o istorie a construirii catedralei. Apoi, în demisolul sfântului lăcaş a fost lansată cartea "Monografia Catedralei din Rădăuţi", de ing. Ştefan Rotaru, descendent dintr-o veche familie rădăuţeană, membru în Consiliul Parohial, care a prezentat în amănunt toată istoria construirii edificiului. După cum ne-a relatat pr. paroh Nicolae Vîrtea, un moment important l-a constituit conferirea titlului de "Cetăţean de onoare" al oraşului Rădăuţi Înalt Preasfinţitului Pimen, din partea Primăriei Rădăuţi. "Rădăuţeni şi bucovineni din împrejurimi veniţi în număr mare împreună cu preoţii lor au avut ocazia să cunoască amănunte importante din istoria construirii monumentalei biserici. La sărbătoare au participat autorităţile locale şi centrale, precum şi o delegaţie a fraţilor români din Bucovina de nord condusă de Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu" din regiunea Cernăuţi", a spus pr. paroh Nicolae Vîrtea. Pe 28 mai 1961, în Duminica Rusaliilor, vrednicul de pomenire patriarh Iustin Moisescu, în vremea păstoririi ca mitropolit al Moldovei şi Sucevei, înconjurat de numeroşi preoţi şi popor mult, târnosea Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Rădăuţii Voievodali. Mai-marii vremii, comuniştii zeloşi, după ce demolaseră deja o biserică din oraş, n-au mai îndrăznit să facă acelaşi lucru cu impunătoarea catedrală, construcţie de proporţii care, în anii â50, după ororile războiului, se afla încă "la roşu" cu pereţii deterioraţi de intemperii. Tot pe 28 mai 2011, rădăuţenii ortodocşi şi-au mai adus aminte că în această lună, mai exact în data de 10 mai, s-au împlinit şi 90 de ani de când autorităţile eclesiastice şi autorităţile de stat ale vremii au hotărât în mod oficial construirea catedralei. "Pe lângă faptul că se voia un simbol al unităţii naţionale care să eternizeze unirea Bucovinei cu România, catedrala se impunea şi ca o necesitate urgentă care să vină în întâmpinarea cerinţelor liturgice ale rădăuţenilor pentru care Biserica "Bogdan Vodă", veche Catedrală episcopală, devenise de mult timp neîncăpătoare", a amintit pr. paroh Nicolae Vîrtea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu