marți, 3 mai 2011

Ansamblul „Balada Bucovinei“ a concertat la Iaşi

Centrul de conferinţe "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a găzduit duminică, 1 mai 2011, spectacolul de colinde şi cântări pascale "Hristos a înviat!". Spectacolul a fost prezentat ieşenilor de Ansamblul "Balada Bucovinei" din Suceava, având o cronologie legată de Patimile, Răstignirea şi Învierea Domnului şi o regie de mişcare, de lumină, cu efecte de sunet din exterior. Ansamblul "Balada Bucovinei" din Suceava a revenit duminică, 1 mai 2011, la Iaşi pentru a susţine spectacolul de colinde şi cântări pascale "Hristos a înviat!". Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Preoţi şi credincioşi din Iaşi, prezenţi în număr mare la acest eveniment, au avut posibilitatea de a retrăi, prin cântări, citiri din Triod sau colinde, momentele prin care a trecut Mântuitorul Iisus Hristos de când a intrat în Ierusalim până când a înviat. Pe scena Centrului de conferinţe "Providenţa" au urcat copii, solişti, seminarişti, teologi şi preoţi, coordonaţi de prof. Oana Maria Sârbu-Botezat, având regia artistică a folcloristului George Sârbu, coordonatorul ansamblului. Cântările, citirile din Triod şi momentele artistice au fost însoţite de efecte de lumină şi sunet, astfel încât au fost surprinse mai multe etape din Patimile şi Învierea Domnului Hristos. Au fost folosite lumânările aprinse, dar s-au împărţit şi bucate tradiţionale, care au fost oferite simbolic publicului prezent.

Cât de adânc este înrădăcinat creştinismul în fiinţa poporului nostru

La finalul spectacolului, pr. Constantin Sturzu, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, apreciind momentele oferite publicului ieşean de Ansamblul "Balada Bucovinei". "Dincolo de toate, am înţeles odată în plus cât de adânc este înrădăcinat creştinismul în fiinţa acestui popor. Prin aceste cântări pascale, unele aduse din Biserică în zona folclorică şi altele care vin din evlavia populară, s-a reflectat modul cum au înţeles să cânte moşii şi strămoşii noştri aceste momente importante din viaţa oricărui creştin: Patimile, Răstignirea şi Învierea Domnului. În această Duminică a Tomii am avut bucuria să recapitulăm toate momentele importante liturgice de la Florii până la Înviere. Mulţumim din suflet membrilor din "Balada Bucovinei" şi mai ales celor care de 20 de ani fac această lucrare importantă pentru folclorul şi creştinismul românesc, sub îndrumarea maestrului George Sârbu, un neobosit căutător şi şlefuitor de talente. Toţi membrii îi sunt recunoscători maestrului George Sârbu, şi, mai nou, fiicei sale, Oana Maria Sârbu-Botezat, care preia ştafeta de la tatăl său", a remarcat pr. Constantin Sturzu, care a mulţumit părintelui Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi părintelui Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, prezenţi la eveniment, pentru că au promovat spectacolul de acum două zile prin intermediul preoţilor parohi din Iaşi. Toţi membrii Ansamblului "Balada Bucovinei" au primit din partea IPS Mitropolit Teofan câte un dar constând într-o icoană litografiată şi o carte publicată la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Sunet, lumină şi simboluri ale creştinătăţii

Folcloristul George Sârbu, coordonatorul Ansamblului "Balada Bucovinei", ne-a mărturisit că regia artistică pe care a gândit-o reflectă mediul pascal în care a trăit încă din copilărie. "Eu am crescut de mic în mediul pascal şi am trăit clipă de clipă cu bucurie, aşteptând să sărbătorim Paştile Domnului. Spectacolul are o cronologie pe care am gândit-o după momentele frumoase din preajma Paştelui prin care am trecut în copilărie. Pentru acest spectacol s-au folosit lumina, sunetul şi vestimentaţia de scenă. În spectacol, crucea apare în Săptămâna Patimilor când este răstignit Mântuitorul şi se cântă "Salcea". În acel moment apare efectul de sunet, de cutremur şi de trăsnet. Crucea se aprinde la Învierea Domnului, când ne închipuim că vin creştinii şi iau lumină de la Sfântul Altar. În cadrul spectacolului am avut efectele de sunet care bat trist încă din Lunea Mare, am avut citiri din Triod, care au avut scopul de a face o legătură între zilele patimilor", a declarat maestrul George Sârbu, care ne-a mărturisit că, deşi sunt din ce în ce mai puţini interpreţi, iar o locaţie pentru repetiţii este greu de găsit, şi-ar dori să-i motiveze mai mult pe copiii şi tinerii din "Balada Bucovinei" şi să-i promoveze.

Niciun comentariu: