Credincioşii din Vatra Dornei au participat în Duminica dinaintea Naşterii Domnului la slujba de sfinţire a Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Vatra Dornei, oficiată de IPS Pimen. După târnosirea sfântului lăcaş a avut loc Sfânta Liturghie, săvârşită, de asemenea, de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, IPS Pimen a remarcat faptul că, deşi parohia arondată Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe“ este mică şi săracă, sfântul lăcaş târnosit s-a ridicat din prinosul credinţei. Oamenii care au venit la sfinţirea noii biserici din Vatra Dornei s-au închinat în sfântul altar, iar apoi au coborât în demisolul lăcaşului de închinăciune, unde a primit fiecare o farfurie cu mâncare caldă.
Sfânt lăcaş ridicat prin osteneala credincioşilor
Construcţia Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe“ a început în anul 2001, cu sprijinul credincioşilor din parohie. Întrucât sfântul lăcaş se află la baza muntelui, pentru începerea lucrărilor a fost necesară scoaterea a peste 900 de tone de pământ. Din anul 2003, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Pimen, slujbele se desfăşoară în demisolul lăcaşului de închinăciune, construit din lemn. Anul viitor vor fi demarate lucrările de tencuire la exterior şi pictura interioară. După cum ne-a relatat pr. paroh Iulian Gheţu - cel care a mai ridicat două biserici, una în satul Botuş, comuna Ciocăneşti, şi una în comuna Stulpicani, din judeţul Suceava -, sfântul lăcaş târnosit în urmă cu trei zile trebuia să fie ridicat iniţial din cărămidă, dar, ulterior, proiectul a fost modificat. „Majoritatea credincioşilor din parohie sunt pensionari sau şomeri. De aceea, proiectul sfântului lăcaş a fost modificat. Lucrările au fost executate de «şoimii popii», adică de pensionarii din parohie. Anul acesta am primit 100 milioane de lei vechi de la Secretariatul de Stat pentru Culte“, a spus pr. paroh Iulian Gheţu, care a mai adăugat faptul că anul viitor va fi amenajată o sală de prăznuire la demisolul casei parohiale aflate în incinta bisericii parohiale.
Un comentariu:
DUMNEZEU SA-L BINECUVINTEZE PE PARINTELE IULIAN GHETU, SI SA NI-L TINA MULTI ANI FERICITI IN PAROHIA DORNELOR ! LA MULTI ANI SI CRACIUN FERICIT !
Trimiteți un comentariu