Centrul de Asistenţă Socială şi de Îngrijire la Domiciliu „Sfântul Mare Mucenic Mina“ pentru persoane aflate în dificultate din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a organizat, în urmă cu două zile, la Centrul de Conferinţe „Providenţa“, Concertul „Speranţă de Crăciun“. Evenimentul s-a bucurat de binecuvântarea şi prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Moderatorul concertului a fost pr. Bogdan Ţifrea, redactor-şef al Radio TRINITAS, redacţia Iaşi. Pe scena Sălii „Sanctus Stephanus Magnus“ a Centrului de conferinţe „Providenţa“ au urcat următoarele coruri: „Mira“, al Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Domnesc, şi „Sfântul Iosif de la Văratec“, al maicilor de la Mănăstirea Văratec, dar şi Ducu Bertzi şi Florin Săsărman. La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt celor prezenţi, în care a vorbit despre mesajul pe care îl transmite colindul. Concertul „Speranţă de Crăciun“ a fost organizat în cadrul unei campanii mai ample pe care o desfăşoară Centrul de Asistenţă Socială şi de Îngrijire la Domiciliu „Sf. M. Mc. Mina“, intitulată „Să dăruim speranţă bătrânilor“. Scopul concertului a fost acela de a-i sensibiliza pe ieşeni asupra problematicii vârstnicilor, asupra greutăţilor cu care aceştia se confruntă zi de zi, a bolilor de care suferă, a singurătăţii şi a lipsurilor materiale. „Dorim să sensibilizăm şi să sporim spiritul de solidaritate al oamenilor din comunitatea ieşeană în sensul de a face un gest concret de ajutorare a bătrânilor, prin sprijinirea Centrului de îngrijire. Prioritatea noastră este de a continua programul de hrană la domiciliu începând cu anul 2010. Este o activitate costisitoare, pe care bătrânii o solicită şi de care au nevoie“, a spus Cătălina Fadur, coordonator al Centrului de Asistenţă Socială şi de Îngrijire la Domiciliu.
Diplome de onoare pentru cei care au sprijinit activitatea Centrului „Sf. M. Mc. Mina“
După concert, IPS Teofan a acordat Diploma de Onoare „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ sponsorilor şi colaboratorilor prezenţi. Aceeaşi diplomă va fi înmânată şi celor care au sprijinit proiectul Centrului de Asistenţă Socială şi de Îngrijire la Domiciliu „Sf. M. Mc. Mina“ şi care, din binecuvântate pricini, nu au putut fi prezenţi la acest moment festiv. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Diploma de Onoare „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ a fost sau va fi înmânată următoarelor persoane, instituţiilor sau parohiilor din Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2: Primăriei Municipiului Iaşi - partener, reprezentat de domnul primar Gheorghe Nichita, Direcţia de Asistentă Comunitară - partener, reprezentată de directorul executiv Ionel Calapod, Direcţia de Asistenţă Comunitară - partener, reprezentată de directorul adjunct Daniel Constantin Ciobotaru, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială, reprezentată de directorul Vasile-Dorin Fronea, Editura „Sf. Mina“ - sponsor, reprezentată de Corneliu Muha, parohia „Sfânta Ana“, reprezentată de pr. Dumitru Nechifor, parohia „Sfântul Vasile“, reprezentată de pr. Matei Coruga, parohia „Sfântul Nicolae“, reprezentată de pr. Gheorghe Petraru, parohia „Pogorârea Sfântului Duh“, reprezentată de pr. Dumitru Carp, parohia „Sfântul Antonie cel Mare“, reprezentată de pr. Ionel Roată, parohia „Izvorul Tămăduirii“, reprezentată de pr. Constantin Stoian, parohia „Sfântul Arhidiacon Ştefan“, reprezentată de pr. Dumitru Mihăilă, parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim“, reprezentată de pr. Dumitru Boboc, parohia „Sfântul Nicolae“, reprezentată de pr. Grigore Timoftescu, parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“, reprezentată de pr. Aurel Mărgineanu, parohia „Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt“, reprezentată de pr. Mihai Doroşincă, parohia „Adormirea Maicii Domnului“, reprezentată de pr. Mihail Grigoraş, parohia „Sfântul Mina“, reprezentată de pr. Benone Constantin Prodan, parohia „Sfântul Maxim Mărturisitorul“, reprezentată de pr. Dragoş Bahrim, parohia „Sfântul Nicolae“, reprezentată de pr. Vasile Vaida, parohia „Naşterea Maicii Domnului“, reprezentată de pr. Constantin Sturzu, parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, reprezentată de pr. protopop Constantin Andrei, parohia „Sfântul Sava“, reprezentată de pr. Constantin Narcis Axinte, parohia „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“, reprezentată de pr. Viorel Sava, parohia „Adormirea Maicii Domnului“, reprezentată de pr. Mircea Stoleru, parohia „Sfântul Nectarie“, reprezentată de pr. Petrică Lehaci, parohia „Sfântul Spiridon“, reprezentată de pr. Marian Timofte, parohia „Învierea Domnului“, reprezentată de pr. Ştefan Chiruţă, Dispensarul Policlinic „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, reprezentat de pr. Ioan Şerban, şi SC Antibiotice SA, reprezentată de domnul director Ioan Nani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu