Academicianul Constantin Ciopraga a fost condus ieri pe ultimul drum de familie, colegi, prieteni, politicieni, profesori şi studenţi de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Slujba înmormântării a avut loc la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi şi a fost oficiată de IPS Teofan, alături de cei doi protopopi ai Protopopiatelor Iaşi I şi Iaşi II, Constantin Andrei şi Vilie Doroşincă, de pr. Narcis Axinte, consilier pe Sectorul Asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, dar şi de alţi preoţi şi diaconi.
Trei ierarhi ai BOR au transmis condoleanţe
La finalul slujbei, IPS Teofan a citit mesajul de condoleanţe al PF Părinte Patriarh Daniel. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a menţionat faptul că IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, se roagă pentru odihna sufletului academicianului Constantin Ciopraga, după care a adresat câteva cuvinte îndoliatei asistenţe: „IPS Bartolomeu a avut bucuria să-l întâlnească pe academicianul Constantin Ciopraga de multe ori în Iaşi, la Mănăstirea Văratic din Neamţ, iar în aceste clipe este cu noi în rugăciune pentru odihna acestui suflet mare. Permiteţi-mi, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, să exprim acelaşi gând de preţuire pentru domnul academician. Am lecturat de dimineaţă o pagină scrisă de domnia sa. Prin intermediul acestei pagini am încercat să înţeleg cum, mic de statură fiind, dar mare la suflet, s-a impus celor pe care i-a cunoscut“.
„Ne aflăm în faţa unui om mare“
„Constantin Ciopraga încheie un gând pe care l-a aşezat pe hârtie într-un moment al vieţii sale astfel: «La începutul şi la sfârşitul zilei stau la sfat cu Dumnezeu. Nimic fără Dumnezeu». Avea, aşadar, capacitatea ca, la începutul şi la sfârşitul zilei, să stea la sfat cu Dumnezeu, ajungând la concluzia că nimic frumos, autentic, adânc, înălţător, nu se realizează în viaţă fără El. Pornind de la această constatare, scrie în acest cuvânt că el vede în oameni, mai ales în creatorii din toate timpurile, însemne ale divinităţii, preluând una dintre primele mărturisiri ale Cărţii Sfinte, că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dacă omul este însemn al divinităţii, cum afirmă domnul academician, acest lucru îl plasează pe om ca fiinţă umană. Constantin Ciopraga cere omului trei lucruri: să aibă pasiune pentru frumos, incluzând aici şi pe Dumnezeu, frumuseţea prin excelenţă, al doilea lucru - omul, pentru a trăi autentic, trebuie să se deschidă spre austeritate, iar al treilea lucru, să aibă aspiraţie spre autocunoaştere. Purtând acest triplu veşmânt de om care trăieşte frumosul, trăieşte auster şi aspiră spre autocunoaştere, fiinţa umană are capacitatea să intre în relaţie cu celălalt. Doar prin această simplă pagină putem spune că ne aflăm în faţa unui om mare. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că a oferit Moldovei, culturii române, în general, un dar atât de mare şi-L rugăm să-l odihnească pe robul său Constantin în lumina drepţilor, nouă rămânându-ne să păstrăm amintirea sa vie, să-l pomenim în rugăciunile noastre şi să ne inspirăm în viaţă din verticalitatea sa morală.“
Unul dintre venerabilii stâlpi ai culturii româneşti
A urmat un cuvânt de rămas-bun din partea academicianului Valeriu Cotea, care a spus câteva cuvinte despre personalitatea lui Constantin Ciopraga. „Vorbind în termeni agronomici, Constantin Ciopraga a tras o brazdă în cultura românească care se înscrie cu majuscule în memoria noastră afectivă. A fost unul dintre venerabilii stâlpi ai culturii româneşti. Există în credinţa noastră ortodoxă acel duh al mortului, care mai rămâne printre noi timp de 40 de zile. Potrivit acestei credinţe, cel plecat dintre noi îşi vede propria înmormântare şi se consolează că, în afară de rude, sunt aici colegi, prieteni, discipoli, doctoranzi. Am venit la catafalcul în care doarme somnul de veci nemuritorul Constantin Ciopraga. Să depunem florile regretului, jerbele durerii, coroanele recunoştinţei noastre. Trebuie să fim sinceri cu fiecare dintre noi care pleacă; parcă se duce şi ceva din noi“, a mărturisit Valeriu Cotea. Academicianul Constantin Ciopraga a fost înhumat la Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi, cu onoruri militare. După Trisaghionul de la mormânt s-au tras trei salve de foc.
Academicianul Constantin Ciopraga a fost înmormântat în ziua în care a murit poetul Alecu Russo, ale cărui rămăşiţe pământeşti se află în prezent în Biserica Bărboi. Constantin Ciopraga a făcut parte din colectivul de redacţie al revistei „Cuvânt şi Suflet“ a Asociaţiei Frăţia Ortodoxă Română - filiala Iaşi. Înainte de 1989, dar şi după 1990, a făcut parte din Adunarea Eparhială a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu