sâmbătă, 1 martie 2014

Victimele din Ucraina vor fi pomenite la Suceava

Parohia ucraineană misionară „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Suceava îi aşteaptă mâine, 2 martie 2014, pe toţi credincioşii să comemoreze victimele protestelor care au avut loc la Kiev. Părintele Mihai Maghiar, preot pentru parohia ucraineană misionară din municipiul Suceava a menţionat că slujba Parastasului va avea loc după oficierea Sfintei Liturghii. „În cadrul Sfintei Liturghii ne vom ruga pentru pacea lumii şi a Ucrainei. La finalul slujbei de pomenire, cei prezenţi vor putea depune flori şi aprinde lumânări la troiţa din curtea bisericii noastre“, a spus pr. Mihai Maghiar, care a menţionat că la acest moment de rugăciune vor participa şi reprezentanţii Consulatului General al Ucrainei la Suceava. (C.C.)

Niciun comentariu: