marți, 25 martie 2014

Activitate filantropică la secţia Şipote a Spitalului Socola

Parohia Toma Cozma din Iaşi a organizat sâmbătă, 22 martie 2014, o nouă activitate filantropică cu sprijinul şi contribuţia enoriaşilor. Din jertfa strânsă de la credincioşi s-au făcut 200 de pachete care au fost oferite pacienţilor internaţi în secţia Şipote a Spitalului Socola din Iaşi, aflat la o distanţă de 70 de kilometri de oraşul Iaşi. Această secţie este vizitată mai rar de parohiile ieşene din cauza distanţei mari şi a drumului aflat în refacere. Pacienţii internaţi la Şipote au mulţumit celor care s-au gândit să le ofere un mic dar în cea de-a treia sâmbătă din Postul Mare. Vizita credincioşilor din parohia Toma Cozma a fost o mare bucurie pentru pacienţii internaţi la Şipote, mai ales că la această secţie s-au mai organizat în anii trecuţi activităţi filantropice. Deşi pacienţii de aici sunt mereu în atenţia protos. Iustin Neagu, orice dar este binevenit, întrucât posibilităţile Spitalului Socola din Iaşi sunt limitate. Amintim că în Secţia Şipote sunt internaţi în prezent 160 de pacienţi. Acţiunile social-filantropice ale parohiei Toma Cozma din Iaşi vor continua în următoarele sâmbete din Postul Mare. (C.C.)

Niciun comentariu: