sâmbătă, 29 martie 2014

Eveniment cultural la Roman

În sala Complexului „Parc multiplex“ din Roman, a fost organizată marţi, 25 martie 2014, lansarea cărţilor „La déification de l'homme d'après la pensée du pèrè Dumitru Staniloae“, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie“ şi „Creştinismul abia începe“, apărute la Editura „Filocalia“ a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Evenimentul a avut loc în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi a numeroase personalităţi locale şi judeţene. În cadrul întâlnirii au fost susţinute lucrări referitoare la cărţile amintite mai sus, care îl au ca autor pe PS Ioachim Băcăuanul. Corala „Roman Melodul“, a Protopopiatului Roman, dirijată de prof. Ovidiu Trifan, şi Corala „Armonia“, a Arhiepiscopiei Tomisului, au susţinut câteva repertorii de muzică religioasă şi patriotică. La final, PS Ioachim Băcăuanul a oferit diplome de excelenţă celor care s-au implicat în mod deosebit în organizarea şi promovarea acestui eveniment cultural. (C. Ciofu)

Niciun comentariu: